Fractura supracondiliană la copii: evaluare și tratament
Fractura supracondiliană a humerusului reprezintă una dintre cele mai frecvente leziuni traumatice ale cotului la copii. Această fractură, localizată deasupra condililor humerusului, necesită o abordare diagnostică și terapeutică promptă și riguroasă pentru a minimiza riscul de complicații și a asigura o recuperare funcțională optimă.
În cadrul ortopediei pediatrice, înțelegerea mecanismelor de producere, a metodelor de evaluare și a principiilor de tratament este esențială.
La Elytis, echipa noastră de ortopezi pediatri este specializată în diagnosticarea și tratamentul acestor leziuni, aplicând tehnici moderne și adaptate fiecărui pacient.
Mecanismul de producere și clasificare
Majoritatea fracturilor supracondiliene la copii sunt rezultatul unei căderi pe mâna întinsă, cu cotul în extensie. Forța aplicată determină o deplasare posterioară a fragmentului distal al humerusului. Clasificarea cea mai utilizată este clasificarea Gartland, care împarte fracturile supracondiliene în trei tipuri principale, în funcție de gradul de deplasare al fragmentelor:
- Tipul I: fractură fără deplasare sau cu deplasare minimă (sub 2 mm).
- Tipul II: fractură cu deplasare, dar cu cortexul posterior intact.
- Tipul III: fractură cu deplasare completă, fără contact cortical.
O subclasificare a tipului III (III extensie și III flexie) ia în considerare direcția deplasării fragmentului distal. Identificarea corectă a tipului de fractură supracondiliană este crucială pentru planificarea tratamentului adecvat.
Evaluarea clinică a fracturii supracondiliene
Evaluarea inițială a unui copil cu suspiciune de fractură supracondiliană trebuie să fie amănunțită și sistematică. Aceasta include:
- Anamneza: se obțin informații detaliate despre mecanismul de producere al traumatismului, timpul scurs de la accident, durerea resimțită și orice alte simptome asociate.
- Examenul fizic: acesta se concentrează pe inspecția și palparea atentă a cotului și a regiunilor adiacente (braț, antebraț, mână). Se evaluează:
- Deformarea: prezența unei deformări vizibile a cotului (aspect în „S” sau „baionetă”).
- Tumefacția și echimozele: localizarea și extinderea edemului și a vânătăilor.
- Durerea: Localizarea exactă a punctului de maximă sensibilitate.
- Mobilitatea: evaluarea blândă a mișcărilor active și pasive ale cotului, în limita toleranței pacientului.
- Examenul neurovascular: acesta este un aspect critic al evaluării. Se verifică:
- Funcția nervului median: sensibilitatea pulpei degetului index și capacitatea de a efectua opoziția police-degetul mic.
- Funcția nervului radial: extensia pumnului și a degetelor.
- Funcția nervului ulnar: sensibilitatea pulpei degetului mic și capacitatea de a efectua abducția degetelor.
- Pulsațiile arterei radiale și ulnare: prezența și calitatea pulsului periferic.
- Perfuzia capilară: timpul de reumplere capilară la nivelul degetelor.
- Culoarea și temperatura extremității: compararea cu membrul contralateral.
Orice deficit neurovascular trebuie documentat cu precizie și necesită o intervenție rapidă. Sindromul Volkmann, o complicație gravă cauzată de ischemia musculară a antebrațului, poate surveni în urma unei fracturi supracondiliene și trebuie exclus prin examen clinic atent.
Investigații Imagistice
Radiografiile reprezintă investigația imagistică de bază în evaluarea fracturilor supracondiliene. Sunt necesare cel puțin două incidențe: antero-posterioară (AP) și laterală a cotului. Radiografiile trebuie să includă humerusul distal și antebrațul proximal pentru a vizualiza întreaga leziune și orice fracturi asociate.
Pe radiografii, se evaluează:
- Linia de fractură: localizarea, direcția și aspectul liniei de fractură.
- Deplasarea fragmentelor: gradul și direcția deplasării fragmentului distal în raport cu humerusul proximal.
- Unghiul de deplasare: măsurarea unghiurilor de deplasare pe incidența laterală (linia humerocapitulară anterioară și unghiul condilar posterior).
- Semne indirecte: prezența liniei grăsimii anterioare („anterior fat pad sign”) sau a liniei grăsimii posterioare („posterior fat pad sign”) poate indica o efuziune articulară, sugerând o fractură intraarticulară, chiar dacă linia de fractură nu este evidentă.
În cazuri complexe sau atunci când evaluarea radiografică este dificilă, se poate recurge la investigații imagistice avansate, cum ar fi tomografia computerizată (CT) sau rezonanța magnetică nucleară (RMN). Acestea pot oferi detalii suplimentare despre configurația fracturii, leziunile asociate ale țesuturilor moi (ligamente, cartilaj) sau complicațiile vasculare.
Tratamentul Fracturii Supracondiliene
Obiectivul principal al tratamentului fracturii supracondiliene este obținerea unei reduceri anatomice sau cât mai apropiate de anatomic a fragmentelor osoase, menținerea acestei reduceri până la consolidarea fracturii și restabilirea funcției normale a cotului. Opțiunile de tratament variază în funcție de tipul de fractură (conform clasificării Gartland) și de prezența sau absența complicațiilor.
Tratamentul non-chirurgical (conservator)
Este indicat în fracturile de tip I, fără deplasare sau cu deplasare minimă. Acesta constă în imobilizarea cotului într-o atelă gipsată brahio-antebrahială, de obicei în flexie de 90 de grade, pentru o perioadă de 3-4 săptămâni. Se efectuează controale radiografice periodice pentru a verifica menținerea reducerii.
Tratamentul chirurgical
Este necesar în majoritatea fracturilor de tip II și în toate fracturile de tip III, precum și în fracturile de orice tip complicate cu deficit neurovascular sau fracturi deschise. Tehnicile chirurgicale includ:
- Reducerea închisă și fixarea percutană cu broșe Kirschner: aceasta este tehnica cea mai frecvent utilizată. Sub control radiologic (fluoroscopie), fragmentele fracturate sunt manipulate extern pentru a obține o reducere cât mai anatomică. Ulterior, se introduc percutan (prin piele) broșe Kirschner pentru a menține reducerea. Broșele sunt de obicei îndepărtate după 3-4 săptămâni, în ambulatoriu.
- Reducerea deschisă și fixarea internă: această tehnică este rezervată fracturilor instabile, complexe sau atunci când reducerea închisă nu a fost posibilă. Implică o incizie chirurgicală pentru a vizualiza direct focarul de fractură, reducerea fragmentelor și fixarea cu broșe, șuruburi sau plăcuțe.
În cazurile cu deficit neurovascular, reducerea urgentă a fracturii este esențială pentru a elibera compresiunea asupra vaselor și nervilor. Explorarea chirurgicală a vaselor și nervilor poate fi necesară dacă deficitul persistă după reducerea fracturii.
Recuperarea după fractura supracondiliană
După îndepărtarea imobilizării (atelei gipsate sau broșelor Kirschner), este esențială inițierea unui program de reabilitare pentru a restabili complet funcția cotului. Acesta include:
- Exerciții de mobilizare: inițial pasive, apoi active, pentru a recăpăta amplitudinea de mișcare a cotului.
- Exerciții de tonifiere musculară: pentru a întări musculatura din jurul cotului și a antebrațului.
- Terapie ocupațională: în unele cazuri, poate fi necesară pentru a ajuta la reintegrarea în activitățile zilnice.
Durata recuperării variază în funcție de severitatea fracturii și de răspunsul individual al pacientului la programul de reabilitare. Este importantă aderența la instrucțiunile medicului și ale kinetoterapeutului pentru a obține rezultate optime.
Complicații ale fracturii supracondiliene
Deși majoritatea fracturilor supracondiliene se vindecă fără probleme, pot apărea complicații, unele dintre ele fiind severe:
- Leziuni neurovasculare: lezarea nervului median, radial sau ulnar, sau a arterei brahiale.
- Sindromul Volkmann: ischemia musculară a antebrațului cauzată de compresiunea vasculară.
- Deformarea în varus (cot cubitus varus): cea mai frecventă complicație pe termen lung, constând într-o angulație anormală a cotului.
- Limitarea mișcării: dificultate în extinderea sau flexia completă a cotului.
- Calus vicios: consolidarea fracturii într-o poziție nealiniată.
- Sindromul de compartiment: creșterea presiunii în compartimentele musculare ale antebrațului.
Monitorizarea atentă a pacientului în timpul tratamentului și după acesta este crucială pentru depistarea precoce și gestionarea promptă a oricăror complicații.
Fractura supracondiliană este o leziune semnificativă în ortopedia pediatrică, care necesită o evaluare riguroasă și un tratament adecvat pentru a minimiza riscul de complicații și a asigura o recuperare completă.
La Elytis, abordarea noastră personalizată și experiența echipei noastre de ortopezi pediatri asigură îngrijirea optimă pentru fiecare copil cu o fractură supracondiliană, de la diagnostic până la recuperarea funcțională completă.
Latest medical review:
04.07.2025, Dr. Narcis Ilioaia Cozmescu-Petraru – Medic Specialist Ortopedie Pediatrică