Diagnosticarea şi tratarea fracturilor osoase

Fractura reprezintă întreruperea sau discontinuitatea la nivelul unui os ca urmare a unui traumatism. În timp ce majoritatea fracturilor sunt rezultatul unei forţe de impact, acestea pot apărea şi ca rezultat al unor condiţii medicale care slăbesc oasele, cum este osteoporoza, unele tipuri de cancer sau osteogenezis imperfecta atunci când factura este denumită patologică.

Cum se realizează diagnosticarea fracturilor

Dacă suspectaţi o fractură osoasă, apelaţi la un consult medical de urgenţă. Medicii pot recunoaşte aceste probleme examinând regiunea anatomică lezată şi efectuând o radiografie. Chiar şi aşa, acestea pot să ascundă o fractură dificil de observat, aşa cum sunt cele de la nivelul încheieturilor mâinii, şoldului, în cazul persoanelor vârstnice, sau fracturile de stres, comune în rândul atleţilor.

În aceste situaţii, medicul poate efectua alte teste de specialitate, precum tomografia computerizată, imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN-ul) sau ecografia osoasă. În unele cazuri specifice, aşa cum este o fractură suspectată la încheietura mâinii, medicul poate monta o atelă pentru imobilizarea zonei şi poate solicita o a doua radiografie după aproximativ două săptămâni.

Tratarea fracturilor

Cu excepţia fracturilor minore (stabilite la vârful unui deget, de pildă), fracturile osoase presupun administrarea unui tratament de urgenţă la spital.

Primul ajutor în cazul fracturilor osoase este extrem de important. Dacă observaţi o persoană rănită şi bănuiţi că ar fi putut suferi fracturi ale oaselor spatelui, gâtului sau şoldului, nu ii schimbaţi poziţia corpului până la sosirea echipei medicale de urgenţă. Între timp, puteţi preveni agravarea fracturilor şi a complicaţiilor acestora, imobilizând membrul afectat cu atele improvizate (bucaţi de lemn, plastic, metal sau orice alt material rigid). În prezenţa hemoragiei, este important să aplicaţi o presiune asupra rănii până la oprirea sângerării, înainte de aplicarea atelelor.

Oasele fracturate trebuie să fie repoziţionate şi mobilizate, astfel încât să se poată vindeca în mod corect, acest procedeu poartă numele de reducţie osoasă. Repoziţionarea osului fracturat fără intervenţie chirurgicală se numeşte reducţie osoasă închisă, iar fracturile severe pot avea nevoie de reducţie osoasă deschisă,prin operaţie.

După repoziţionarea osului, majoritatea fracturilor au nevoie de montarea unor atele sau turnarea de ghips (sulfat natural hidratat de calciu), pentru o vindecare mai rapidă şi corectă a osului afectat. Medicamentaţia se rezumă la administrarea de analgezice pentru atenuarea durerilor.

Gimnastica de recuperare poate să înceapă imediat, pentru stimularea circulaţiei sanguine, vindecarea şi menţinerea tonusului muscular şi prevenirea apariţiei cheagurilor de sânge şi a rigidităţii membrului bolnav.

După îndepărtarea ghipsului, zona din proximitatea fracturii rămâne inflexibilă timp de câteva săptămâni şi poate prezenta umflături. De asemenea, pot apărea fire crescute sub piele, din pricina iritaţiei provocate de ghips la nivelul foliculilor de păr. În cazul oaselor membrelor inferioare fracturate, mersul poate să fie dificil până la recuperarea completă. Simptomele dispar, de regulă, după o lună de la tratament.

În urma vindecării unei fracturi, este recomandată utilizarea treptată a membrului afectat, întrucât poate să fie necesara o perioadă de patru-şase săptămâni până la recăpătarea vigorii osoaselor. Medicul poate să indice intensitatea efortului pe care pacientul poate să îl depună, fară să se expună riscului unor complicaţii. Exerciţiile fizice efectuate în apă sunt o cale excelentă de reabilitare completă a oaselor fracturate.