Home  /  Boli   /  Lipsa acestei vitamine poate reprezenta cauza schizofereniei

Lipsa acestei vitamine poate reprezenta cauza schizofereniei

Multă vreme oamenii de ştiinţă au încercat să descopere care sunt cauzele schizofreniei, fără prea mare succes însă.

O nouă cercetare vine cu un răspuns plauzibil. Un studiu realizat pe 2.600 de subiecţi a arătat că de vină pare să fie lipsa Vitaminei D în dezvoltarea intrauterină.

Un aspect interesant este legat de faptul că această carenţă se manifestă mult mai târziu în viaţă, de obicei nu înainte de 15 ani.

Chiar dacă mecanismele nu se cunosc însă, este clar că totul pleacă de la stadiul de fetus, sunt de părere cercetătorii danezi şi cei australieni, care au colaborat pentru acest studiu.

Cercetătorii susţin că în apariţia bolii este implicată şi genetica şi posibil mai mulţi factori, însă nu poate fi neglijat nici acesta. Se ştia că lipsa acestei vitamine duce la apariţia osteoporozei, dar nu se bănuia că poate avea atatea efecte în organism.

În cadrul studiului, realizat pe pacienţi născuţi în perioada 1981 – 2001, toţi diagnosticaţi cu schziofrenie la vârste mici, s-a observat că aveau deficienţe de Vitamina D de la naştere.

 

Call Now Button