Home  /  Boli   /  Antidepresivele folosite în timpul sarcinii pot afecta noul-născut

Antidepresivele folosite în timpul sarcinii pot afecta noul-născut

Conform studiilor, cel puţin o femeie din zece poate fi afectată de depresie în timpul sarcinii. Ultimele cercetări arată că femeile care se tratează cu antidepresive pot suferi naşteri premature sau pot avea copii care necesită îngrijire intensivă după naştere.

Depresia poate avea efecte nedorite atât pentru mamă cât şi pentru făt. Medicamentele pentru depresie pot fi un risc pentru unele femei, însă nu pentru toate, conform cercetătorilor. Această boală trebuie tratată, iar în cazuri foarte grave, medicamentele sunt absolut necesare, altfel pericolul pentru viaţa fătului şi a mamei poate fi chiar mai mare.

Un nou studiu, realizat în Danemarca, la Universitatea Aarhus, şi condus de specialistul în neonatologie Najaaraq Lund, a dus la concluziile că riscul de avort spontan sau de naştere prematură este foarte ridicat pentru mamele care iau antidepresive.

În raportul cercetărilor se precizează că femeile folosesc astfel de medicamente încă de la începutul anilor 1990 şi că au fost considerate până acum cele mai sigure tipuri de tratament care pot fi folosite în timpul sarcinii. Este însă dificil de confirmat gradul de siguranţă a acestora pentru făt deoarece trebuie găsit un mod de a face distincţia între efectele depresiei însăşi şi a obiceiurilor pe care femeile afectate le deprind în urma depresiei – cum ar fi ţigările şi alcoolul, care pot afecta de asemenea nou-născutul.

Doctorul Lund a inclus în grupul de studiu şi câteva femei care aveau în istoricul medical anumite afecţiuni psihice, dar nu au luat antidepresive. Unele dintre acestea, însă nu toate, au suferit de simptome ale depresiei. Astfel, folosind acest mic grup pentru comparaţie, au fost luaţi în considerare şi posibili factori genetici sau legaţi de stilul de viaţă asociaţi cu diverse afecţiuni psihiatrice, pentru a confirma rezultatele noilor descoperiri.