Home  /  Boli   /  Buzele crăpate pot ascunde probleme de sănătate

Buzele crăpate pot ascunde probleme de sănătate

Buzele se usucă mai tot timpul, mai ales că sunt lipsite de glande sebacee şi sudoripare, principalii frunizori ai umidităţii. Dacă mai luăm în calcul şi alţi factori precum vântul, soarele, poluarea, buzele crăpate devin o problemă foarte mare: apare senzaţia de sensibilitate atunci când zâmbiţi sau le atingeţi cu limba. În general, buzele uscate sunt semn al deshidratării, iar afecţiunea apare mai ales vara sau iarna. Dacă simptomul persită, în ciuda hidratării, este necesară o vizită la medic.

De cele mai multe ori, utilizarea unui balsam de buze şi hidratarea corespunzătoare, adică aproximativ 2 litri de lichide pe zi, rezolvă problema.

Situatia se schimba insă, dacă buzele se menţin uscate şi crăpate mai multe zile, iar aceste simptome nu se ameliorează, în ciuda consumului constant de lichide şi aplicării unui balsam, ar putea fi semnul unei afecţiuni mai grave, cum ar fi, spre exemplu, o infecţie fungică. Aceste microorganisme (fungii) sunt foarte răspândite în natură, iar o parte dintre ele alcătuesc flora naturală a organismului, însă buzele crăpate excesiv pot indica o înmulţire peste măsură a acestora şi existenţa unei micoze. Cei mai afectaţi de apariţia micozelor sunt, în general, pacienţii aflaţi sub tratament cu antibiotice sau persoanele cu imunitate scăzută.