Home  /  Boli   /  Atenţie bărbaţi! Femeile frumoase vă pot îmbolnăvi

Atenţie bărbaţi! Femeile frumoase vă pot îmbolnăvi

Nu de puţine ori am auzit din gura unui bărbat expresia: ‘’m-a îmbolnăvit femeia asta’’. Iată că, mai în glumă, mai în serios, oamenii de ştiinţă au descoperit că femeile atractive chiar îi pot îmbolnăvi pe bărbaţi.

Aceştia au descoperit că numai cinci minute în compania unei femei atractive ridică nivelul de cortizol al bărbaţilor (hormonul de stres al organismului), care poate agrava afecţiuni medicale, cum ar fi bolile de inima, diabetul, hipertensiunea, sau impotenţa.

Efectele sunt accentuate la bărbaţii care nu consideră ca ar putea avea un contact cu femeia respectivă. Cortizolul este produs de organism atunci când acesta se află sub stres fizic sau psihic şi cauzează, adesea, boli de inimă.

Cercetătorii au testat 84 de studenţi de sex masculin, cerând fiecăruia să stea într-o cameră şi să rezolve un puzzle Sudoku. Doi străini, un bărbat şi o femeie, au fost de asemenea în cameră.

În cazul în care străinul de sex feminin a părăsit sala, iar cei doi bărbaţi au rămas împreună, nivelul de stres al acestora nu a mai crescut. Pe de altă parte, atunci când voluntar a fost lăsat singur cu străin de sex feminin, nivelul său de cortizol a crescut.

Concluzia studiului a fost că pentru cei mai mulţi bărbaţi, prezenţa unei femei atrăgătoare poate induce percepţia că există o oportunitate pentru curtare.

Cortizolul poate avea şi un efect pozitiv în doze mici, deoarece acesta îmbunătăţeşte vigilenţa.