Home  /  Boli   /  Invenţia care ar putea ajuta persoanele nevăzătoare

Invenţia care ar putea ajuta persoanele nevăzătoare

O echipă de cercetători din cadrul Universităţii din Minnesota au realizat, în premieră, o serie de receptori de lumină tridimensionali pe o suprafaţă hemisferică. Descoperirea marchează un pas important privind crearea unui „ochi bionic” care în viitor ar putea ajuta persoanele nevăzătoare sau cu o deficienţă de vedere.

În trecut ochii bionici erau consideraţi un lucru din filmele SF, însă în prezent sunt mai aproape de a fi creati cu ajutorul imprimantelor 3D, au declarat oamenii de ştiinţă din cadrul Universităţii din Minnesota.

Experţii au creat iniţial o hemisferă din sticlă,  iar apoi, cu ajutorul unei imprimante 3D speciale, au realizat o bază din cerneală cu particule de argint. Cerneala a rămas în aceeaşi poziţie şi s-a uscat uniform pe suprafaţa curbată. Apoi cercetătorii au utilizat materiale polimerice semiconductoare pentru a imprima fotodiode ce transformă lumina în electricitate. Întegul proces se realizează într-o oră.

Chiar dacă mai este un drum lung de parcurs până la printarea electronicelor, aceşti semiconductorii imprimaţi 3D reprezintă potenţialul acestor dispozitive, iar în viitorul nu prea îndepărtat oamenii cu probleme de vedere vor putea beneficia de această inovaţie a ştiinţei.