Caută doctor

Oftalmologie

Oftalmologia este disciplina medicală care se ocupă cu studiul structurii şi funcţionării ochilor, precum şi a bolilor care îi afectează.

La ELYTIS Hospital, o echipă de specialişti vine în întâmpinarea problemelor oftalmologice: diagnostic cât mai exact, prevenţia bolilor oftalmologice, tratarea, urmărirea, vindecarea acestora.

 

Dr. Cristina GHINDEA

 

Educaţie şi formare

Absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj – 2005

Medic rezident la Spitalul Militar din Cluj (sub îndrumarea dr. Monica Gavriş, şefa secţiei de Oftalmologie) –  în perioada 2005-2010

Specializare în Clinici de Oftalmologie din Cluj Napoca –  în perioada 2010-2017

 

Poziţia actuală

Manager Clinica „Cristal Vision” Piatra Neamţ, specializată în intervenţii chirurgicale şi tratamente laser

Colaborator Spitalul Municipal de Urgenţă Roman

 

Competenţe

Consultaţii oftalmologice complete

Tratament modern în glaucom

Chirurgia cataractei şi a polului anterior (pterigion)

Investigaţii supraspecializate tomografie, ecografie oculară, angiofluorografie oculară, fotocoagulare laser, capsulotomie laser

Screening oftalmo-pediatric.

 

Apartenenţă la asociaţii

Societatea Română de Oftalmologie

Societatea Română de Glaucom

Societatea Română de Oftalmo-pediatrie

Tarife Proceduri Oftalmologie
Call Now Button