Home  /  Boli   /  Viaţa diabeticilor se va schimba odată cu apariţia pancreasului artificial

Viaţa diabeticilor se va schimba odată cu apariţia pancreasului artificial

În ţara noastră, datele statistice ne arată că există peste 1.500.000 de persoane care suferă de diabet zaharat, având vârsta cuprinsă între 20 -79 ani. Diabetul zaharat este o afecţiune care apare atunci când nivelul de glucoză din sânge creşte peste limita normală, iar organismul nu mai poate compensa creşterea, adică pancreasul nu mai este apt să secrete insulină sau acest hormon nu işi exercită funcţia corespunzător. Insulina este singurul hormon din corpul uman care scade glicemia.

Vestea bună vine de la endocrinologii, care au dezvoltat un pancreas artificial capabil să secrete insulină în mod automat, cu o precizie individualizată, constituind o realizare fără precedent.

Acest sistem, care se află încă în curs de dezvoltare, are inclus un monitor care calculează nivelul de zahăr din sânge, o pompă de insulină automată, un set de monitoare de activitate care se ataşează pe corp şi o unitate centrală de procesare.

În urma unei alte cercetări, s-a descoperit că diabeticii care au avut o activitate fizică scăzută după ce au terminat de mâncat, aveau un nivel de zahăr în sânge apropiat de cel al persoanelor cu un pancreas pe deplin funcţional. Cei care au rămas sedentari după masă, aveau un nivel al glucozei ridicat. De asemenea s-a descoperit că nivelul glucozei din sânge scade mai rapid dimineaţa şi nu în jurul orei cinei, în cazul adulţilor sănătoşi, sugerând un model diurn al acţiunii insulinei naturale.

Astfel, specialiştii plănuiesc să includă unele dintre aceste constatări pentru proiectarea pancreasului artificial. Acesta va monitoriza nivelul de glucoză din organism şi va reacţiona adecvat, imitând funcţionarea unui pancreas normal.

Call Now Button