Home  /  Boli   /  Un nou tratament minune împotriva obezităţii
a

Un nou tratament minune împotriva obezităţii

Tesofensina, susţin specialiştii, este de două ori mai eficientă decât cele mai bune medicamente contra obezităţii care se găsesc la acestă oră pe piaţă. Principala caracteristică a a acestui medicament este că reduce foarte mult apetitul, încat oamenii de ştiinţă cred că poate fi privit ca un echivalent al operaţiilor de reducere a volumului gastric. Specialiştii spun că acest medicament împreună cu o dietă corespunzătoare ar putea să scadă greutatea unui pacient cu aproximativ 20% în mai puţin de şase luni.

Tesofensina suprimă foamea şi previne supra-alimentaţia prin modelarea secreţiei unor substanţe chimice din creier responsabile de senzaţia de foame (printre care şi dopamina). Acest lucru conduce la un deficit de energie pe care organismul îl compensează prin folosirea în procesele de ardere a grasimii din depozitele adipoase.

Această descoperire a fost făcută accidental, deoarece tesofensina era testată iniţial drept tratament pentru două boli neurodegenerative, Alzheimer şi Parkinson, când cercetătorii au observat că pacienţii pierdeau în greutate. De la acestă constatare s-a început testarea substanţei ca tratament pentru pierderea kilogramelor în plus. Studiul ce a cuprins 161 de pacienţi afectaţi de obezitate, cu o greutate medie de 100kg, a arătat că cei aflaţi pe cea mai mare doză de medicament, au pierdut în medie 12,8 kg în şase luni, în combinaţie cu o dietă moderată. Pierderea în greutate a fost cu 10 kg mai mult decât în cazul celor carora li s-a administrat un placebo. Înteresant este că rezultatele obţinute au fost surprinzatoare şi pentru cercetătorii şi medicii care s-au ocupat de acest studiu.

Au fost înregistrate însă şi cateva efecte adverse cum ar fi: uscăciunea gurii, insomnie, tahicardie, constipaţie, greaţă, hipertensiune, astfel dozele maxime folosite în practică vor fi limitate. Deşi este privit cu înteres de lumea medicală şi de pacienţii obezi, noul medicament este deja un subiect controversat în diferite cercuri de cercetători şi medici. În timp ce unii medici sunt sceptici datorita potenţialelor efecte adverse grave ale tratamentului pentru obezitate, nutritioniştii sunt de părere că acelaşi rezultat s-ar putea obţine doar cu ajutorul dietelor stricte şi a exerciţiilor fizice regulate.