Caută doctor

Tratament eficient pentru cancerul de stomac în stadiu avansat

20/01/2016

Specialiştii au descoperit că utilizarea unui medicament folosit în prezent cu succes în tratarea cancerului de sân, în combinaţie cu chimioterapia standard creşte rata de răspuns la tratament şi prelungeşte supravieţuirea pacientilor cu cancer de stomac avansat, în medie cu aproape trei luni, ajungându-se astfel până la 13,8 luni. Acest studiu a mai arătat şi că folosirea medicamentului reduce cu 26% riscul de deces la pacienţii cu cancer de stomac HER-2 pozitiv în stadiu avansat şi inoperabil. Aproximativ 22% din tumorile de stomac sunt HER-2 pozitive.

Cancerul gastric în formă avansată este greu de diagnosticat, iar durata medie de supravieţuire după diagnosticare este de aproximativ zece luni, folosind terapiile disponibile în prezent.

Cancerul de stomac sau gastric este a doua dintre cele mai grave forme de cancer în întreaga lume, cu peste 1.000.000 de noi cazuri diagnosticate în fiecare an. Depistarea precoce este dificilă, din cauza faptului că majoritatea pacienţilor nu acuză simptome în fazele incipiente ale bolii. Tumorile stomacale se pot răspândi în organele învecinate, ajungând la pancreas, esofag, intestin, plămâni, ficat şi chiar în ganglionii limfatici.

Medicii nu pot explica de ce o persoană dezvoltă cancer gastric, deoarece nu se cunosc cauzele cu exactitate. Dar se cunosc câţiva factori de risc care favorizează apariţia acestei boli, iar printre aceştia se numară: vârsta (multe dintre persoanele afectate au o vârstă de peste 70 de ani), sexul (bărbaţii sunt mai predispuşi la această boală decât femeile),regimul alimentar (cei care consumă mai multe alimente afumate, sărate şi murate au un risc mai mare de a dezvolta cancer la stomac, susţin specialiştii care mai adaugă faptul ca o dietă bogată în fructe şi legume proaspete ne protejează stomacul de diverse boli), infecţiile cu Helicobacter pylori (o bacterie care cauzează gastrita, ulcerul şi la un număr destul de restrâns de cazuri se poate ajunge şi la cancerul de stomac), fumatul, unele probleme de sănătate (intervenţii chirurgicale la nivelul stomacului, gastrita cronică, anemie pernicioasă), istoricul familial (există doar o formă destul de rar întâlnită de cancer stomacal care se transmite în familie).
Persoanele care ştiu că au un risc ridicat de cancer la stomac este indicat să discute cu un medic specialist despre posibilitatile de a reduce riscul şi a preveni apariţia bolii. În fazele incipiente ale bolii nu sunt prezente anumite simptome care să ne alarmeze, însă pe măsură ce tumora se dezvoltă cele mai cunoscute manifestări sunt: disconfortul abdominal, senzaţia de plin şi balonare după o masă uşoară, greaţa şi voma, pierderea în greutate. Însa, nu trebuie să ne panicăm dacă am constatat deja prezenţa acestor simptome, deoarece multe pot fi cauzate de o infecţie sau ulcer. Este indicat să te consulţi cu un medic gastroenterolog pentru a descoperi şi trata din timp problemele digestive.

Call Now Button