Home  /  Boli   /  Transportul public ne ajută să slăbim

Transportul public ne ajută să slăbim

Studii medicale arată că prevalenţa obezităţii în România este de 35-36% la populaţia adultă, în prezent existând aproximativ patru milioane de pacienţi obezi. Dintre aceştia aproximativ 20% sunt supraponderali şi 15% sunt obezi clinic. Un studiu al  Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată, de asemenea, că suntem pe locul trei în Europa în ceea ce priveşte obezitatea infantilă.

Toate acestea se întâmplă nu numai din cauza unei alimentaţii deficitare, ci şi din cauza lipsei de mişcare din ce în ce mai accentuată. Dacă în trecut o persoană se deplasa dintr-un loc în altul folosind foarte mult mersul pe jos, astăzi cei mai mulţi dintre noi folosim maşinile, chiar şi atunci când avem de străbătut distanţe scurte.

Un studiu realizat în SUA, a scos la iveală faptul că utilizarea mijloacelor de transport în comun face bine sănătăţii fizice şi chiar celei financiare.

Renunţarea la maşina şi deplasarea cu autobuzul, tramvaiul sau metroul determină scăderea în greutate cu aproximativ patru kilograme, în decursul unui an, afirmă cercetătorii. Deşi aparent nu înseamnă mare lucru, aceste patru kilograme pot face diferenţa în timp.

Cercetătorii au constatat că oamenii care utilizează mijlocele de transport, pentru naveta zilnică, au început să meargă mai mult pe jos şi au pierdut în greutate. Odată ce indicele masei corporale a scăzut, şi riscul de a deveni obez s-a diminuat.