Caută doctor

Etichetă: vicii

12/04/2019

Exerciţiile de respiraţie au fost decoperite şi incurajate încă din cele mai vechi timpuri, iar medicina modernă le-a perfecţionat. Ele sunt folosite în yoga de mai bine de o mie de ani. Aceste tipuri de exerciţii, susţin experţii, influenţează în mod semnificativ corpul uman. Aceste exerciţii te vor te vor ajuta să respiri corect şi, de asemenea, îţi vor ajuta organele respiratorii în tot ce ţine de curăţarea organismului şi eliminarea substanţelor chimice dăunătoare pe care le produce fumul de ţigară. Exerciţiul numărul unu Atunci când apare o dorinţă puternică de a fuma, este indicat să ieşi afară şi să te bucuri de aerul proaspăt. Stai deoparte şi relaxează-te, inspiră adânc şi ţine-ţi respiraţia preţ de câteva secunde secunde, iar apoi, încet-încet, expiră aerul. Repetă acest exerciţiu de cel puţin 10 ori. După ce ai terminat această rutină, s-ar putea să simţi o uşoară ameţeală din cauza oxigenării complete a creierului. După acest exerciţiu dorinţa de a fuma dispare încet, dar sigur. Exerciţiul numărul doi Un al doilea exerciţiu la fel de benefic pentru fumători, si nu numai, ne învaţă să inspirăm uşor pe nas şi apoi să expirăm aerul puţin mai repede. Începe să faci acest exerciţiu încet şi calm, iar după o vreme creşte ritmul respiraţiei. O să vezi ce importan

21/03/2019

Orice fumător a văzut pe pachetul de ţigări sau în reclamele antifumat, inscripţia: „TUTUNUL DĂUNEAZĂ GRAV SĂNĂTĂŢII”. Marea majoritate a fumătorilor sunt conştienţi că ţigara îi îmbolnăveşte şi le scurtează viaţa, însă le este extrem de greu să renunţe la acest viciu.

Fumătorii prezintă un risc crescut de cancer de stomac si esofag chiar şi la ani buni după ce au renunţat la acest viciu. Cercetătorii italieni au ajuns la această concluzie după ce au examinat rezultatele tuturor studiilor efectuate de-a lungul timpului în acest domeniu.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că fumătorii au un risc de două ori mai ridicat de a dezvolta cancer la esofag în comparaţie cu persoanele care nu fumează.

De asemenea, cercetătorii au descoperit că riscul ridicat de a dezvolta cancer esofagian se păstrează în rândul celor care s-au lăsat de fumat, chiar şi la 30 de ani după abandonarea viciului. Practic, deşi a te lăsa de fumat este benefic, studiile arată că mult timp după renunţărea la viciu există riscuri mari de a dezvolta cancer la esofag şi cancer gastric. După renunţarea la fumat riscul de a face cancer scade, insa există totuşi un risc cu aproximativ 60% mai mare de dezvoltare a bolii în comparaţie cu nefum

Posted in Boli | Tags: , , , , ,
26/09/2017

Creierului uman este asemenea un procesor extrem de puternic care face posibilă viaţa complexă a oamenilor. Deşi nu i se acordă la fel de multă atenţie precum celorlalte organe, creierul este afectat de diverși factori, chiar și de cei care se observă mai greu.

Iată câţiva dintre factorii care afectează creierul în mod semnificativ: Zahărul este un pericol constant – cercetătorii au descoperit ca o cantitate foarte mare de zahăr agravează afecțiunile creierului și producerea neuronilor, mai ales memoria pe termen lung și capacitatea de învățare.

Creierul trebuie stimulat – experţii susţin că vârful de productivitate al creierului este atins undeva între 16 şi 25 de ani, după care scade treptat. Cu toate acestea, cercetările amănunţite au arătat faptul că exercițiile care stimulează activitatea cerebrală (precum cititul și rezolvarea de puzzle-uri) pot să îmbunătățească semnificativ performanțele intelectuale, chiar și la persoanele care prezintă semne timpurii de demență sau senilitate.

Micul dejun este foarte important – cercetările recente au arătat că un copil care ia în fiecare dimineață micul dejun se descurcă mai bine la școală. Săritul peste micu

08/07/2017

Oricărui fumător îi place să se gândească la fumat ca la un viciu, o acţiune care îi conferă o aură de siguranţă de sine şi de persoană care gustă din plăcerile vieţii. Fumatul este de obicei văzut ca o slăbiciune inofensivă, tratată cu îngăduinţă, însă acest obicei face ravagii în organismul uman.

Un studiu recent a scos la iveală faptul că în Suedia numărul persoanelor care fumează este de doar 5% din populaţie. Acest lucru este cu adevărat remarcabil dacă stăm şi ne gândim că în alte ţări europene situaţia este îngrijorătoare. În Bulgaria, spre exemplu, 36% din populaţie fumează zilnic, iar Grecia şi Franţa sunt aproape, cu 35%, respectiv 33%. Mai departe sunt Spania (26%), Italia (24%) şi Germania (23%).

Pentru a renunţa la fumat, suedezii au adoptat o strategie de „reducere a riscurilor” şi au înlocuit în mare măsură ţigările, cu un produs care furnizează consumatorilor atât nicotină, cât şi tutun, dar nu creşte şansele de deces din cauza fumatului. Acest produs se numeşte „snus” şi constă, practic, în pungi de tutun umed pe care utilizatorul le pune sub buza superioară.

Acest obicei datează de la începutul secolului al XVIII-lea până în timpul celui

05/06/2017

Fiecare dintre noi ne-am pus întrebarea, la un moment dat, cum se face că unii oameni care mănâncă sănătos, nu beau alcool, nu fumează şi fac exerciţi fizice în mod regulat, trăiesc mai puţin decât cei care au o viaţă vicioasă.

Un studiu internaţional recent, susţine că raspunsul se găseşte în ADN-ul uman. Potrivit cercetării, o vârsta biologică înaintată, indiferent de vârsta cronologică, prevesteşte constant un deces prematur.

Datele strânse de pe urma studiului dezvăluie indicii valoroase cu privire la ceea ce cauzează îmbătrânirea individului, marcând un prim pas către dezvoltarea unor metode orientate către încetinirea procesului.

Aplicând o gamă largă de metode moleculare, inclusiv a unui ceas epigenetic dezvoltat deja de către specialişti, aceştia au măsurat rata de îmbătrânire a fiecăruia dintre cei 13.000 de subiecţi din Statele Unite şi Europa. Practic, ceasul calculează îmbătrânirea sângelui şi a altor ţesuturi urmărind metilaţia, proces natural care alterează chimic ADN-ul odată cu trecerea timpului. Comparând vârsta cronologică şi vârsta biologică a sângelui, cercetătorii au folosit ceasul pentru a prezice speranţa de viaţă a fiecărui subiect în parte

26/04/2017

Consumul de alcoolul şi tutunul sunt viciile cele mai întâlnite în întreaga lume, iar renunţarea la acestea nu este tocmai uşoară.

Experţii susţin că ceaiul de pedicuţă, o plantă veşnic verde care creşte prin pădurile de fag şi brad, este un remediu eficient în tratarea dependenţei de alcool. Cu jumătate de oră înainte de micul dejun savuraţi o cană şi repetaţi acest obicei timp de trei săptămâni, pentru a vedea rezultatele.

De asemenea, dacă vreţi să vă lăsaţi de fumat, ceaiul de pedicuţă vă va ajuta să scăpaţi de acest viciu neplăcut şi costisitor.

Pe lângă ceai, mai există o variantă optimă pentru cei care fumează şi vor să se lase. O jumătate de linguriţă de pulbere de pedicuţă se ţine sub limbă, pentru un interval de zece minute, iar apoi se înghite. Trebuie respectată această recomandare timp de cinci zile. Dacă faceţi acest lucru, data viitoare când veţi trage un fum, într-un moment de slăbiciune, veţi simţi că vine o stare de repulsie.

 

18/04/2016

Oricărui fumător îi place să se gândească la fumat ca la un viciu, o acţiune care îi conferă o aură de siguranţă de sine şi de persoană care gustă din plăcerile vieţii. Fumatul este de obicei văzut ca o slabiciune inofensivă, tratată cu îngăduinţă. Acest viciu este extrem de periculos şi poate să duca la dezvoltarea cancerului pulmonar. Conform studiilor, cancerul la plămâni face mai multe victime decât orice altă formă de cancer. Analizând datele, există mai mulţi suferinzi ai cancerului pulmonar decât totalitatea bolnavilor de cancer de prostată, sân şi colon. Practic fumatul este cel mai mare factor de risc implicat in declanşarea cancerului de plămâni, chiar dacă fumătorul a renunţat de câţiva ani la acest viciu. De fapt reziduurile de nicotină şi gudron din bronhiile sale pot declanşa oricând apariţia unui cancer pulmonar. În sprijinul acestei teorii vin ultimele date conform cărora mai mult de 50 % din cazurile de cancer pulmonar depistate aparţin unor pacienţi care s-au lăsat de fumat. Savanţii au cercetat modul în care ADN-ul metilaţiei contribuie la declanşarea cancerului pulmonar la foştii fumători. Metilaţia este un fenomen important care reglează expresia genetică din timpul dezvoltării organismului. Alterarea momentului ADN-ului metilatiei poate explica motivul pentru care unii fumători dezvoltă

25/02/2016

Tutunul reprezintă astăzi cel mai mare viciu la nivel global. Dependenţa de tutun poate provoca în timp probleme foarte mari de sănătate, ajungându-se la diferite forme de cancer. Nicotina, ingredientul din ţigări care cauzează dependenţă, “pacăleşte” creierul uman pentru a crea o asociere între actul fumatului şi starea de bine. Evenimente de genul unei mese între prieteni sau chiar condusul maşinii către casă, pot crea stări de relaxare care transmit mai departe nevoia de asociere cu nicotina. Creierul trimite semnale care imprimă nevoia de a ne acorda o recompensă atunci când ne petrecem timpul într-un sens care contribuie la starea noastră de bine. De asemenea nicotina controlează procesul subconştient de învăţare, astfel încât începem să ne comportăm ca şi cum fumatul ar fi o acţiune pozitivă. Studiu realizat de către cercetători, s-a bazat pe rezultatele testelor efectuate în laborator, unde a fost înregistrată activitatea creierului soarecilor expuşi la nicotină.  

Call Now Button