Home  /  Posts tagged "legume" (Page 4)

Cei mai mulţi dintre noi acumulează kilograme în plus atunci cand merg în vacanţă să se relaxeze. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că, în această perioadă, nu mai oferim destulă atenţie alimentaţiei. Însă, dacă ţii cont de câteva aspecte

Sindromul de colon iritabil este probabil cea mai frecventă tulburare nonorganică a funcţiei intestinale. Practic, este vorba de perturbarea pe termen lung a tranzitului intestinal, care apare de obicei la adolescenţi sau la adulţii tineri. Conform statisticilor, aproximativ o zecime a

Foarte multe persoane încearcă, la un moment dat, să adopte un stil de viaţă sănătos care să le aducă beneficii pe termen lung, însă există și câteva efecte secundare ale mâncatului sănătos. Oamenii de ştiinţă avertizează asupra faptul că nu trebuie

Există o falsă concepţie cum că banalii cartofi îngraşă. Această idee s-a răspândit datorită bucătăriei moderne care a împământenit numai obiceiuri nesănătoase în ceea ce-i privește. Practic, cartofii sunt consumaţi în combinaţii alimentare greşite, ceea ce a dus la o reputaţie

Perioada sărbătorilor a trecut, iar mesele copioase şi-au lăsat cu siguranţă amprenta asupra organismului nostru. Pentru a elimina toxinele din corp trebuie să urmezi o dietă bazată pe alimente uşoare, spun nutriţioniştii. Astfel, pentru a realiza acest lucru trebuie să elimini

Dieta zilnică trebuie să conţină fructe şi legume deoarece acestea sunt o sursă foarte importantă de vitamine pentru organismului nostru. Din păcate, chiar dacă acest aspect este cunoscut de mai toată lumea, puţini români includ în alimentaţia lor zilnică fructe şi legume. Consumul

Acumularea kilogramelor în plus este o reală problemă a zilelor noastre, însă nu pentru toată lumea. Ştim cu toţii că există persoane care pot mânca aproape orice, de la fripturi până la dulciuri, dar nu acumulează nici măcar un kilogram

Call Now Button