Home  /  Posts tagged "fructe" (Page 7)

Toată lumea ştie că fructele şi legumele au calităţi extraordinare pentru sănătatea corpului uman, însă nu toată lumea cunoaşte faptul ca seminţele şi cojile acestora conţin, de asemenea, foarte multe vitamine, aşa că nu trebuie înlăturate. Iată câteva fructe ale căror

Datorită alimentelor procesate se poate ajunge la deficitul de crom în organism. Lipsa acestui mineral important poate declanşa multe afecţiuni grave precum: diabet, un nivel prea mare de colesterol, hipertensiune şi obezitate. Cromul îi permite insulinei să fie folosită eficient în

Vitamina B7 este una dintre cele mai puţin cunoscute din complexul de vitamine B. Aceasta menţine pielea sănătoasă, prin producţia corespunzătoare de grăsime. Experţii susţin că biotina are sarcina de a păstra în corp aprovizionarea cu energie în celulele nervoase, fiind implicată în metabolizarea

Specialiştii au descoperit că utilizarea unui medicament folosit în prezent cu succes în tratarea cancerului de sân, în combinaţie cu chimioterapia standard creşte rata de răspuns la tratament şi prelungeşte supravieţuirea pacientilor cu cancer de stomac avansat, în medie cu aproape trei

O mare parte dintre fumători au obiceiul de a savura o cafea lângă o ţigară. Totuşi, trebuie să ştiti că efectele benefice ale cafelei sunt depăşite cu mult de cele nocive ale tutunului. Dacă vreţi să preveniţi deficitele densităţii osoase este indicat ca

Tensiunea arterială, infecţiile virale, osteoporoza, artrita, candida sau acnea sunt afecţiuni cauzate de inflamaţiile organismului uman. Inflamaţia este raspunul sistemului imunitar la stresul la care este supus zilnic. Inflamaţiile duc însă şi la alte afecţiuni grave, îmbătrânire prematură şi îmbolnăviri

Mai toată lumea ştie ce calităţi deosebite au fructele şi legumele asupra organismului nostru. Astăzi însă vom vorbi despre brocoli, o legumă care nu ar trebui să lipsească din alimentaţia noastră zilnică, sau măcar săptămânală. Un nou studiu arată că persoanele

Vegetarienii, cât şi iubitorii de carne aduc argumente favorabile dietei lor. Legumele asigură protecţie în faţa bolilor de inimă, pe când carnea conţine aminoacizi şi proteine, substanţe importante pentru organism. Vă vom prezenta câteva dintre beneficiile dietei vegetariene: Vegetarienii, în medie, sunt cu 15 kilograme

Call Now Button