Home  /  Boli   /  Sfaturi importante pentru detoxifierea organismului

Sfaturi importante pentru detoxifierea organismului

Detoxifierea poate reduce incidenţa de apariţie a numeroase probleme de sănătate, cum ar fi oboseala cronică, imunitatea scăzută, alergiile, durerile de cap, scăderea capacităţii de concentrare sau mâncărimile pielii.

Stilul de viaţă ne poate pune la încercare corpul. Deşi, în condiţii normale, organismul este capabil să se cureţe singur, creşterea nivelului de stres, lipsa exerciţiilor fizice, constipaţia, dieta necorespunzătoare şi stilul de viaţă nesănătos, ca să nu mai vorbim de creşterea toxinelor din mediu pot pune mare presiune asupra organismului. Şi cum nu poţi evita în totalitate toxinele, este important să-ţi ajuţi corpul să scape de ele.

Renunţă la zahăr

S-a stabilit o legatură directă între consumul de zahăr şi o mulţime de probleme de sănătate precum obezitatea, diabetul, inflamaţiile care pot duce la afectarea membranei celulelor. Şi cu cât eşti mai stresat cu atât mai mult de bazezi pe alimentele şi băuturile care conţin zahăr şi care îţi oferă un plus de energie pe termen scurt, pentru care însă, plăteşti un preţ piperat din punctul de vedere al sănătăţii. Încearcă să renunţi la consumul de zahăr şi aşa vei preveni acumularea de kilograme, inflamaţiile, îmbătrânirea prematură şi chiar dezechilibrul energetic.

Este indicat să bei ceai de lemn dulce (o plantă mai dulce decât zahărul, dar care conţine zero calorii). Această plantă, are proprietăţii antiinflamatorii şi antibacteriene ca şi multe alte beneficii pentru sănătate.Alte ceaiuri care îţi pot satisface nevoia de dulce sunt cele de mentă şi scorţişoară.

Consumă alimente amare

Verdeţurile ajută mereu detoxifierea. Iar cele mai bune din acest punct de vedere sunt verdeţurile cu un gust amar. Atunci când mănânci rucola, păpădie sau năsturel, este stimulat ficatul pentru a curăţa mai eficace organismul.

Gustul amar este un semnal pentru sistemul gastrointestinal. Acesta începe să elibereze hormoni şi enzime digestive care cresc secreţia biliară, metabolizează grăsimilie şi menţine eliminarea uşoară. Iar acest lucru ajută organismul să elimine toxinele mai rapid.

 

Call Now Button