Sănătatea inimii este influenţată de mariajele nefericite
Orice om căsătorit de ceva vreme iţi poate spune că mariajul nu este întotdeauna lapte şi miere. Uneori, viaţa te poate duce pe un drum diferit de cel al jumătăţii tale şi în timp realizezi că în ochii tăi mariajul şi-a pierdut valoarea. Casnicia nefericită işi poate pune amprenta asupra sănătăţii organismului.
Cercetătorii americani susţin că mariajele nefericite, marcate de dispute, critici şi solicitări excesive ne afectează sănătatea inimii. Relaţiile de cuplu nefericite pot să îi facă pe oameni să adopte obiceiuri nesănătoase, precum fumatul şi consumul excesiv de alcool şi pot să determine o creştere în organism a concentraţiei de hormoni ai stresului.
Cercetătorii afirmă că nefericirea din relaţia de cuplu poate să ducă nu doar la un divort neplăcut, ci şi să genereze o serie de boli cardiace.
Specialiştii au realizat un studiu la care au participat 1.200 de persoane căsătorite, cu vârste cuprinse între 57 şi 85 de ani. Sondajul a inclus întrebări despre fericirea maritală sş frecvenţa cazurilor de accident vascular cerebral şi hipertensiune arterială. Astfel, potrivit studiului, persoanele care trăiesc multe decenii într-o stare conflictuală cu partenerii lor de viaţă sunt mult mai predispuse să se îmbolnăvească de inimă decât persoanele care au mariaje fericite.
Pe lângă toate acestea, persoanele care au dispute tensionate cu partenerii de cuplu şi suferă de depresie prezintă un risc mai mare de obezitate, deoarece cei doi factori par să influenţeze negativ felul în care organismul procesează alimentele bogate în grăsimi.