Home  /  Nutriţie   /  Ridichile roşii detoxifică organismul

Ridichile roşii detoxifică organismul

Ridichile sunt nişte legume cu calităţi excelente care aduc un plus de sănătate corpului atunci când sunt consumate corect şi cu regularitate.

Experţii afirmă că acestea sunt foarte indicate impotriva pietrelor la fiere şi rinichi. Cei cu asemenea probleme ar trebui să beau câte şase linguri de suc de ridichi roşii de trei ori pe zi. Calculii nu se mai dezvoltă şi sunt marunţiţi. Sucul de ridichi este foarte bine tolerat de tubul digestiv.

Potrivit specialiştilor, în bolile de plămâni se recomandă consumul a zece ridichi pe zi. Ridichile au acţiune antiinfecţioasă şi favorizează degajarea căilor respiratorii, prin expectoraţie. Eficienţa tratamentului creşte, dacă se consumă, în salată, şi frunzele proaspete de ridichi, care au efect vitaminizant şi detoxifiant.

Persoanelor ce suferă de colită, li se recomandă salata de ridichi, de doua ori pe zi. Ridichile trebuie tăiate mărunt şi amestecate cu puţin ulei şi oţet de mere. De menţionat este faptul că ridichile calmează stările de excitaţie cerebrală şi au acţiune extrem de favorabilă asupra digestiei.

Nutritioniştii susţin că ridichiile roşii ajută la o mai bună funcţionare a ficatului. De pildă, primavara, persoanele care au afecţiuni ale ficatului şi ale vezicii biliare ar trebui să facă o cură de ridichi roşii, consumate pe stomacul gol.