Home  /  Boli   /  Prezinţi sensibilitate dentară? Află cum o poţi trata

Prezinţi sensibilitate dentară? Află cum o poţi trata

Problema dinţilor sensibili este tot mai des întâlnită la pacienți. Astfel, dacă băuturile reci și cele fierbinți vă cauzează durere, la fel ca produsele alimentare fierbinți sau foarte reci, atunci este cazul să consultați medicul specialist.

Cauzele ce provoacă aceste dureri dentare variază de la igiena dentară incorect efectuată, la un periaj dentar brutal sau la prezența unor carii dentare.

Sfaturi pentru combaterea şi tratarea dinţilor sensibili

Dentina este partea dureroasă a dinţilor şi este învelită în smalț și cement. Aceste părți componente au rolul de al proteja. În momentul în care tubulii aflați în dentină își pierd proprietatea protectoare, căldura și frigul afectează terminațiile nervoase ale dintelui provocând durere.

Cauzele care duc la sensibilitatea dentinală sunt : prezența cariilor netratate, fisurarea plombelor, consumul de alimente ce conțin acizi, afecțiuni ale gingiilor, optarea pentru detartraj în mod constant si periajul incorect.

În ceea ce privește sensibilitatea de la nivelul pulpei dentare, cauzele sunt: prezența unor infecții de tip stomatologic la nivelul gingiei sau la rădăcina dintelui sau măselei, plombarea unor dinți în perioada anterioară, încleștarea puternică a dinților sau fisurarea unui dinte.

Tratarea dinților sensibili

Pentru tratarea dintilor sensibili specialiştii în domeniu recomandă schimbarea pastei de dinți dacă cea veche nu corespunde nevoilor pacientului ( lucru care poate fi constatat prin consultul stomatologic), curățarea profesională a dinților la cabinetul specialistului stomatolog, tratarea cariilor și schimbarea plombelor, dacă este cazul, precum şi recurgerea la desensibilizarea chirurgicală.

Este foarte important ca în momentul în care se constată o sensibilitate dentară la cald sau la rece să se consulte medicul specialist pentru a evita agravarea situației.