Home  /  Boli   /  Persoanele cu probleme de auz nu percep corect mediul înconjurător
a

Persoanele cu probleme de auz nu percep corect mediul înconjurător

Majoritatea tulburărilor auditive presupun pierderea auzului ori scăderea bruscă sau treptată a acestuia. În funcţie de cauză, aceasta poate fi uşoară sau severă, temporară sau permanentă.

Problema este că, în general, oamenii nu recunosc o problemă legată de auz până când nu li se atrage atenţia de către o rudă sau un prieten. Din acest motiv persoanele afectate ajung târziu la un medic specialist.

În urma unui nou studiu efectuat de către oamenii de ştiinţă, pe un un eşantion de peste 2000 de pacienţi cu vârste cuprinse între 40 şi 69 de ani, s-a descoperit faptul că pesoanele care au probleme, chiar şi minime, cu auzul, sunt supuse unui risc de accidentare de trei ori mai mare, comparativ cu cele care nu au astfel de probleme. Acelaşi studiu avertizează că, pentru cei care au probleme medii de auz, riscul de a avea un accident se dublează iar.

Cercetătorii susţin că problemele apar, probabil, din cauza faptului că aceste persoane au un deficit legat de perceperea corectă a mediului înconjurător, astfel fiind mult mai predispuşi să se împiedice. Pe lângă acest fapt, se pare că, în cazul în care o persoană nu aude bine, creierul ei se concentrează mai puţin pe menţinerea echilibrului, făcând mai multe eforturi să audă.

Practic, sarcina cognitivă este prea mare, iar creierul este nevoit să facă faţă şi deficienţelor de auz, şi menţinerii echilibrului, ceea ce l-ar putea „copleşi”.

Spre exemplu, în Marea Britanie, din cele 6 milioane de oameni care au probleme de auz, două milioane au aparate auditive, iar 1,4 milioane dintre aceştia le şi poartă în mod regulat. Totodată, cifrele estimează că, anual, 14.000 de oameni mor din cauza căzăturilor.

Astfel, oamenii de ştiinţă îndeamnă persoanele care ştiu că au probleme, chiar şi foarte mici, cu auzul, să apeleze în timp util la un specialist ORL, pentru a remedia problema încă din faşă. Cu cât trece mai mult timp fără a lua nici o măsură, cu atât şansele de vindecare sau de remediere a problemei scad.

 

Call Now Button