Home  /  Boli   /  Persoanele cu ‘’burtă’’ riscă să dezvolte probleme serioase de sănătate

Persoanele cu ‘’burtă’’ riscă să dezvolte probleme serioase de sănătate

Pe lângă faptul că nu este deloc estetică, grăsimea din zona abdominală poate duce la probleme cardiace. Practic, cei care au o greutate corporală normală, dar au „burtă”, prezintă un risc mai mare de a dezvolta probleme cu inima decât cei care sunt obezi.

Excesul de grăsime din zona abdominală apare atunci când indexul de masă corporală, reprezentând distribuţia greutăţii în funcţie de înălţime şi care categoriseşte persoanele în subponderale, normoponderale, supraponderale sau obeze, eşuează în a fi distribuit corect între muşchi şi grăsime.

Oamenii de ştiinţă au realizat un studiu la care au participat 1.692 de rezidenţi americani, cu vârsta de 45 de ani sau peste. Participanţilor li s-au făcut examinări clinice, fiindu-le măsurate greutatea, înălţimea, circumferinţa taliei şi a coapselor.

Aceştia au fost apoi urmăriţi din 2000 până în 2016 pentru a se vedea ce probleme cardiovasculare apar în cazul lor. În acest fel s-a observat că infarctul era frecvent în cazul celor care aveau „burtă”.

Experţii recomandă prezentarea la medic atunci când talia ajunge să fie mai mare decât coapsele.

Call Now Button