Obiectul din casă care afectează fertilitatea bărbaţilor
Infertilitatea a devenit o problemă din ce în ce mai serioasă a zilelor noastre. Statisticile susţin că unul din patru cupluri au probleme în ceea ce priveşte conceperea unui copil.
Există mai multe cauze care conduc la infertilitate, însă unele dintre ele sunt cu totul neaşteptate.
Spre exemplu, tigăile non-aderente, cum sunt cele din teflon, pun în pericol fertilitatea bărbaţilor. Periculoşi sunt tocmai compuşii chimici care le dau această proprietate.
Clasa de chimicale folosită şi în industria alimentară pentru proprietăţile lor atomice se numeşte perfluoroalchil. Acestea resping apa sau uleiul din ţesături sau ambalaje.
Cercetătorii Universităţii Padova din Italia au descoperit că bărbaţii tineri, care au crescut într-o zonă unde apa potabilă era contaminată cu aceşti compuşi, au penisuri mai mici şi spermatozoizi mai puţin mobili. Ceea ce înseamnă că ar putea ajunge infertili, pentru că afectează producţia de testosteron.
Un alt studiu de anul acesta, realizat în Statele Unite, spune că din cauza acestor chimicale putem face cancer. De altfel, în cel mai pesimist scenariu, în care oamenii ar disparea de pe Pamânt, aceşti compuşi vor mai rezista multă vreme pe planetă.