Home  /  Boli   /  Neuroblastomul – cancerul sistemului nervos la copii

Neuroblastomul – cancerul sistemului nervos la copii

Cancerul la copii nu este foarte des întâlnit, însă în ultimii ani, din păcate, am remarcat o creştere destul de semnificativă a acestei boli. Cu toate acestea, orice părinte trebuie să cunoască simptomele caracteristice cancerului, pentru a-l putea recunoaşte în faza precoce în cazul în care copilul sau ar putea manifesta această boală.

Parinţii trebuie să observe orice schimbare bruscă a stării de sănătate sau de comportament a copilului, inclusiv: scădere continuă şi inexplicabilă în greutate; dureri de cap însoţite de vărsături dimineaţa devreme; umflături sau dureri persistente ale oaselor, articulaţiilor, spatelui, picioarelor; invineţirea cu uşurinţă a pielii, sângerări sau erupţii cutanate; infecţii manifestate în mod constant;
pete albicioase care apar în spatele pupilei ochiului; oboseală constantă sau paloare accentuată; modificări ale ochilor sau ale vederii care apar brusc şi sunt persistente; febră recurentă sau persistenţă de origine necunoscută.

Neuroblastomul

Neuroblastomul reprezintă cancerul sistemului nervos simpatic. Acesta reprezintă între 5 şi 7% din toate afecţiunile maligne declanşate în copilărie: aproximativ 1 din 6000 de copii pot fi diagnosticaţi cu aceată boală începând cu vârsta de cinci ani.

Neuroblastomul este o tumoră solidă, malignă care se manifestă ca un nodul sau o masă localizată la nivelul abdomenului sau în jurul măduvei spinării. Tratamentul va fi dictat de o serie de factori: stadiul bolii în momentul diagnosticării dar şi vârsta copilului. Adesea, afecţiunea este prezentă de la naştere, dar este depistată mai târziu, atunci cand micuţul manifestă simptomele bolii. Aproximativ un sfert dintre cazurile de neuroblastom recent diagosticate au sub vârsta de un an. Acest segment de vârstă are cel mai bun prognostic privind vindecarea: mai mare de 90%. Nu s-a descoperit încă, de ce şansele vindecării sunt atât de ridicate în cazul acestor copii.

Simptome

Semnele şi simptomele acestui tip de cancer pot fi: pierderea poftei de mâncare, greaţă, scădere în greutate, dureri de stomac, constipaţie, dificultăţi la urinat; o umflatură sau o masă de ţesut prezentă în abdomen, piept, gât sau pelvis; modificări ale ochilor: înegrirea acestora, o pleoapă căzută, o pupilă care nu se contractă, tulburări de vedere; dureri în piept, dificultăţi de respiraţie, tuse persistentă; durere sau senzaţie de amorţeală la nivelul extremităţilor inferioare, schiopătare, incapacitatea de a sta în picioare, impleticire; dureri de oase; febră; iritabilitate; apatie.

Cele mai multe dintre tumorile maligne solide, cum ar fi neuroblastomul, produc inflamaţii şi durere. Simptomele variază în funcţie de locul tumorii. Cele mai multe dintre neuroblastoame sunt descoperite în abdomen. Părinţii pot simţi un nodul sau o umflatură în timp ce-ţi imbracă sau iţi spală copilul. O tumoară la nivelul abdomenului poate declanşa copilului dureri, senzaţia de plenitudine, pierderea poftei de mâncare, constipaţie şi dificulţi la urinare. Alte zone pot include capul, gâtul sau pieptul. Tumorile de la nivelul capului şi gâtului au forma unei mase de ţesut care pot fi simţite prin palpare.

Excrescentele patologice maligne care cresc în zona coloanei vertebrale pot provoca amorţeli ale membrelor inferioare, constipaţie şi dificultăţi la urinare. În majoritatea cazurilor, neuroblastomul este deja răspândit în afara zonei în care s-a format iniţial, în momentul diagnosticului. Acest lucru poate provoca, uneori, simptome de genul: dureri ale oaselor, febraă, iritabilitate, transpiraţii şi hipertensiune arterială.

Imediat ce aveţi o suspiciune, trebuie să mergeţi de urgenţă la medic pentru a demara analizele necesare şi pentru a luam măsurile cuvenite, în funcţie de rezultate. În aceste cazuri timpul este preţios, de aceea atenţia şi promptitudinea parintelui este esenţială.

 

Call Now Button