Home  /  Boli   /  Metoda prin care pot fi descoperite persoanele cu intenţii de suicid

Metoda prin care pot fi descoperite persoanele cu intenţii de suicid

Suicidul se defineşte ca un act fatal care reprezintă expresia dorinţei de a muri a unei persoane. Poate fi un gest impulsiv sau planificat luni de zile. Idei de suicid apar la multe persoane suferind de depresie şi constituie un grad de severitate sporit al afecţiunii. Suicidul apare bolnavilor ca singura soluţie de scăpare din suferinţa psihică intolerabilă prin care trec.

Statisticile sunt extrem de sumbre, deoarece un milion de persoane din întreaga lume mor anual din cauza siuciderii, iar prezicerea acestor intenţii este dificilă deoarece multe persoane nu doresc să discute despre aceste probleme.

Oamenii de ştiinţă au realizat un program computerizat pentru a identifica personele care prezintă gânduri suicidale doar prin intermediul unei tomografii. Metoda ar putea fi utilizată în viitor pentru diagnosticarea afecţiunilor mentale.

Informaţiile obţinute au fost introdu-se într-un algoritm care a învăţat să prezică ce persoană avea gânduri suicidale cu o acurateţe de 91%. De asemenea, inteligenţa artificială a reuşit să prezică ce persoane au încercat să se sinucidă cu o acurateţe de 94%.

Conform specialiştilor, în cadrul studiului au fost implicaţi 34 de voluntari, 17 dintre ei aveau gânduri suicidale iar 17 nu prezentau acelaşi comportament. Voluntarii au citit 30 de cuvinte cere erau fie pozitive sau asociate morţii şi s-au gândit la ceea ce înseamna fiecare în timp creierul lor a fost scanat cu FMRI (Functional Magnetic Resonance Imaging).

Experţii au constatat faptul că la cuvintele ”moarte”, ”probleme”, ”fără griji” şi ”cruzime” au putut fi observate cele mai mari diferenţe dintre cele două grupuri. Aceştia au introdus rezultatele în cadrul algoritmului pentru toate persoanele cu excepţia uneia.

După toate acestea, au introdus şi datele ultimei persoane, dar au lăsat algortimul să decidă din ce grup făcea parte. În cel de-al doilea experiment, specialiştii au încercat să înveţe algoritmul să diferenţieze persoanele care au încercat să se sinucidă de cele care nu au avut o astfel de tentativă.

 

Call Now Button