Home  /  Boli   /  Medicina va fi revoluţionată datorită noilor suturi chirurgicale

Medicina va fi revoluţionată datorită noilor suturi chirurgicale

Medicina a cunoscut o evoluţie extraordinară în ultimii ani iar acest trend al cunoaşterii nu este decât la început.

O echipă de ingineri specialişti în domeniul medical au creat suturi chirugicale capabile să monitorizeze rănile pe care sunt aplicate. Firele sunt realizate din bumbac sau materiale sintetice şi sunt impregnate sau acoperite cu substanţe chimice care reacţionează la diferite elemente din corpul uman. Astfel, medicii vor putea urmări de la distanţă evoluţia unei răni sau starea unei infecţii.

Si mai interesant este faptul ca aceste suturi pot simţi presiunea, stresul, temperatura şi nivelurile de pH şi glucoză, acţionând practic ca un organism viu. Toate aceste informaţii sunt trimise prin intermediul unei aplicaţii la un smartphone sau computer.  Înainte de a fi folosite în spitale, pe pacienţi , suturile mai trebuie să treacă printr-o serie de teste de biocompatibilitate.

Această tehnoligie nouă, va putea fi folosită, potrivit creatorilor, şi la realizarea de bandaje mai eficiente sau de îmbrăcăminte care poate monitoriza funcţii ale corpului.