Home  /  Boli   /  Malformaţiile congenitale ar putea fi tratate cu ajutorul celulelor stem

Malformaţiile congenitale ar putea fi tratate cu ajutorul celulelor stem

Celule stem se recoltează în momentul naşterii de la nivelul cordonului ombilical al unui copil sănătos. Aceste celule prezintă caracteristici (markeri) ale fiecarei persoane în parte. Există posibilitatea, la rudele de gradul I, ca markerii unui copil să fie asemănători cu markerii celuilalt, însă acest lucru nu reprezintă o regulă, chiar în situaţia în care au acelaşi tată.

Celulele stem sunt celule embrionare care au capacitatea de a se înmulţii şi de a se transforma (diferenţia) într-un anumit tip de celule adulte, fiecare tip de celulă diferenţiată având roluri specifice în organism, reprezentând astfel o alternativă la actualul transplant clasic de organe.

În sângele ombilical se află celule embrionare capabile să se transforme în aproape orice fel de celulă umană, existând totuşi anumite limite ale acestei proceduri.

Chiar dacă teoretic aceste celule pot fi menţinute în viaţă zeci de ani, fiind conservate în aburi de azot lichid la o temperatură cu mult sub zero grade Celsius, tehnica de revitalizare a acestora după o perioadă mai mare de cinci ani nu a fost încă probată, acest lucru întâmplându-se şi datorita faptului că aceste tehnici au aparut si se dezvoltata treptat, experienta nefiind determinanta in acest sens.  Totusi lista bolilor care pot fi tratate cu ajutorul acestora cuprinde o mare paletă de afecţiuni, de la leucemie şi diverse tipuri de cancer la boli congenitale, iar lista se măreşte în fiecare zi.

Astfel, pentru a se putea stabili utilitatea acestor celule în cazul în care va fi necesarî folosirea acestora în favoarea fratelui donatorului de celule stem, vor fi necesare efectuarea unor teste de histocompatibilitate între cei doi fraţi.

Call Now Button