Home  /  Boli   /  În viitor vom putea combate obezitatea cu ajutorul unor microcipuri

În viitor vom putea combate obezitatea cu ajutorul unor microcipuri

Cercetătorii au proiectat un microcip inteligent care, poate suprima apetitul, putând deveni astfel un ajutor eficient pentru scăderea în greutate şi o alternativă la operaţiile de chirurgie bariatrică. Noul dispozitiv va fi testat in curand pe animale de laborator. Dacă testele pe animale vor da rezultatele aşteptate, ar putea începe testarea dispozitivului pe oameni.

Microcipul este ataşat de nervul vag, unul din cei 12 nervi cranieni, care are, printre alte funcţii importante, un rol în reglarea apetitului.

Este vorba despre un „modulator inteligent implantabil”, cum îl numesc inventatorii săi, un mic dispozitiv de numai câţiva mm lungime, ataşat cu ajutorul unor electrozi-manşon de nervul vag, în interiorul cavităţii peritoneale din abdomen.

Cipul şi electrozii „citesc” şi procesează semnalele electrice şi chimice ale apetitului, semnale percepute de nervul vag. Apoi, microcipul poate acţiona în funcţie de aceste date, trimiţând semnale electrice creierului penru a reduce sau a elimina impulsul de a mânca. Cercetătorii spera ca, prin noul dispozitiv, să poată controla semnalele neurale care controlează apetitul, nu neapărat suprimându-l complet, ci făcându-i, de exemplu, pe oameni să mănânce mai încet.

Creierul va primi de la microcip aceleaşi semnale pe care le primeşte, în mod normal (în cazul oamenilor fără tulburări de alimentaţie), de la intestin, semnale care îi „spun” organismului să se oprească, deoarece a mâncat suficient.

Acţiunea asupra nervului vag este o abordare nouă, care, speră oamenii de ştiinţă, s-ar putea dovedi mai ieftină, mai sigură şi mai eficientă decât chirurgia bariatrică – deseori ultima soluţie pentru cei care suferă de obezitatate avansată şi rezistentă la alte tratamente.