Imagistica medicală – tomografia computerizata
Computer tomografia (CT) este un tip de investigaţie de înaltă performanţă ce oferă informaţii complementare rezonanţei magnetice. Principiul obţinerii informaţiilor este diferit de rezonanţa magnetică şi este similar, în mare, efectuării unor radiografii multiple, seriate, ale corpului uman, ce vor alcătui la finalul examinării, în urma unui complicat calcul matematic, o reconstrucţie volumetrică a întregii regiuni de interes.
Computer tomografia este o examinare rapidă, de ordinul minutelor, şi permite investigarea cu succes a tuturor organelor corpului, cu o rezoluţie spaţială (cât de mici pot fi modificările pentru a putea fi văzute) de sub 1 mm.
În ceea ce priveşte patologia craniană, aceasta este foarte utilă în patologia posttraumatică, evidenţiind cu acurateţe fracturile şi hematoamele intracraniene. Oferă informaţii utile despre structura internă a tumorilor craniene ce vor fi ulterior investigate prin rezonanţă magnetică.
Se poate investiga în scurt timp întregul corp, fie în vederea unui screening general, fie pentru stadializarea unui cancer deja depistat. Investighează cu succes organele interne, inclusiv cele ce conţin aer (intestine, stomac, plămân). Uneori este necesară administrarea de substanţă de contrast fie oral fie intravenos, pentru a evidenţia cu şi mai mare acurateţe anumite zone.
Patologia ortopedică şi traumatică, permite obţinerea rapidă a imaginilor, cu disconfort minim pentru pacient. Imaginile obţinute permit postprocesarea (lucrul după plecarea pacientului din sala de examinare) foarte utilă în patologia ortopedică, permiţând chirugului ortoped să beneficieze de reconstrucţii tridimensionale ale oaselor şi eventualelor fracturi, pentru un tratament mai eficient şi mai corect. Reconstrucţii similare se pot efectua şi pentru examinarea angiografică (a vaselor, în special artere), permitând medicului curant (cardiolog, chirurg cardiovascular sau medic internist) să observe cu exactitate traiectul, calibrul şi eventualele boli ale vaselor.
Atât rezonanţa magnetică cât şi computer tomografia sunt utile atât în diagnosticarea bolilor dar şi în urmărirea postterapeutică a pacienţilor, în vederea verficării eficienţei unui tratament.