Home  /  Boli   /  Hipnoterapia poate fi o soluţie excelentă pentru durerile de spate

Hipnoterapia poate fi o soluţie excelentă pentru durerile de spate

În ziua de astăzi aproape că nu mai există persoană adultă pe care să nu o doară ceva, fie că vorbim de dureri de picioare, de articulaţii sau de spate, acestea sunt prezente în viaţa noastră de zi cu zi şi de cele mai multe ori, sunt accentuate de stresul zilnic cu care ne confruntăm.

Potrivit presedintelui Asociaţiei Române de Hipnoză, Eugen Popa, aceste dureri şi mai ales cele cronice, necesită o rezolvare mult mai profundă şi nu doar una superficială, prin medicamente.

Paradoxal, durerea este extrem de importantă pentru existenţa umană, deoarece reprezintă un semnal de alarmă. Dacă aceasta nu ar exista viaţa noastră ar fi în pericol, pentru simplul fapt că nu am depista anumite afecţiuni, grave sau mai puţin grave, care sunt capabile să ne pună viaţa în pericol mai devreme sau mai târziu.

În general, durerea este de cele mai multe ori prost înţeleasă de către oameni. Atunci când durerea nu mai este acută ci devine una cronică, putem spune că a trecut de la un nivel fizic, de la o cauză fizică, la una emoţională.

Astfel, hipnoza devine o metodă inedită, eficientă şi chiar uimitoare de control şi eliminare a durerii, şi este folosită de sute de ani de marii hipnoterapeuţi ai lumii. Hipnoza este folosită pe post de analgezic, stare medicală caracterizată prin scăderea marcantă sau dispariţia sensibilităţii la durere, spontană sau terapeutică.

Una dintre cele mai frecvente dureri de care se plâng oamenii, este cea de spate. Veste bună este că hipnoterapia are capacitatea nu doar de a o ameliora durerea, ci chiar de a o elimina în totalitate.

Practic, hipnoza creează o stare mentală în care mintea subconştientă, motorul emoţiilor şi senzaţiilor, poate primi mai uşor sugestii pozitive pentru interpretarea şi depăşirea durerii. Persoana aflată în suferinţă este adusă într-o stare de relaxare profundă în care schimbă răspunsurile pe care subconştientul le transmite la mesajele de durere.

De exemplu, prin hipnoză îţi poţi programa subconştientul să elibereze endorfine atunci când este necesar pentru a atenua durerea de spate. Aceste endorfine sunt analgezice produse în mod natural de creier. Ele au capacitate de a produce o anestezie uşoară sau o anestezie completă a durerii.

Există trei modalităţi de bază prin care hipnoza poate trata durerile de spate:

  • În primul rând, pentru a influenţa percepţia durerii, se pot da sugestii directe la nivel de subconştient. Acest lucru înseamnă că, deşi cauza este încă acolo, senzaţia nu va mai fi percepută.
  • A doua modalitate se referă la faptul că ne putem învăţa subconştientul să producă endorfine care vor fi folosite ca analgezice pentru durerea de spate, astfel încât durerea să nu mai fie simţită.
  • De asemenea, prin hipnozaă, pot fi descoperite cauzele emoţionale ale durerii, şi prin rescrierea experienţei traumatice, durerea poate fi vindecată definitiv.

 

Call Now Button