Home  /  Boli   /  A fost creat primul medicament anti-ciroză

A fost creat primul medicament anti-ciroză

Ciroza este o boală care poate fi ameninţătoare de viaţă şi care apare atunci când în ţesutul hepatic se dezvoltă fibroza. Ţesutul fibrotic înlocuieşte ţesutul hepatic sănătos şi îl împiedică să funcţioneze normal. Ciroza apare după mulţi ani de inflamare a ţesutului hepatic.

Pe măsură ce se devoltă ciroza, ţestul fibrotic înconjoară celulele hepatice normale, determinând aspectul nodular. Ţestul hepatic nodular poate bloca sau inflama ductele biliare, ceea ce determină refluxul bilei în ficat şi în circulaţia sangvină.

În ceea ce priveşte această bolă, veştile bune vin de la cercetătorii ruşi care anunţă conceperea unui medicament unic, ce serveşte la tratarea cirozei ficatului. Tratamentul se bazează pe un compus chimic nou, necunoscut ştiinţei până acum.

Dacă până astăzi, ciroza ficatului era considerată o boală incurabilă, acum cercetătorii anunţă că noul medicament pe care l-au creat produce efecte miraculoase în rândul pacienţilor ce suferă de această afecţiune. Oamenii de ştiinţă lucrează la crearea acestui tratament de mai bine de 10 ani, iar acum au obţinut primele rezultate. Efectele specifice ale medicamentului au fost confirmate în cadrul experimentelor, iar testele de toxicologie au confirmat că acesta nu produce efecte secundar.

Experimentele efectuate pe animale au arătat că substanţa prezintă o înaltă eficienţă hepa-protectoare atunci când este folosit pentru diferite afecţiuni cronice ale ficatului, inclusiv în primele faze ale cirozei.

Cercetătorii au conceput medicamentul folosind anumite tehnici din domeniul nanotehnologiei pentru a facilita regenerarea ţesutului ficatului prin stimularea celulelor stem existente în corpul pacientului.

Acest medicament dătător de speranţe se află acum în faza de teste pre-clinice, specialiştii estimând că va fi disponibil publicului în aproximativ 5 ani, după încheierea tuturor testelor şi formalităţilor legale.

 

Call Now Button