Factori declanşatori ai cancerului de colon
Cancerul intestinului gros sau de colon, aşa cum mai este denumit, apare în general după vârsta de 50 de ani, bărbaţii fiind mai afectaţi decât femeile. Afecţiunea se situează pe locul al doilea ca frecvenţă a celor mai întâlnite forme de cancer la ambele sexe. Este bine să ştii că, în faza de debut, cancerul de colon nu se manifestă, cel mai adesea fiind depistat în stadiu avansat.
Evitaţi carnea roşie
Potrivit studiilor recente, consumul ridicat de carne roşie creşte semnificativ riscul de apariţie a cancerului de colon. De aceea, specialiştii recomandă limitarea consumului de carne de vită, de porc sau de miel la maximum 400-500 de grame săptămânal. De asemenea, mezelurile precum şunca sau salamul ar trebui, pe cât posibil, excluse din alimentaţie, în acest fel riscul de apariţie a bolii putând fi redus cu circa 43 la sută. Specialiştii în domeniu ne atenţionează că printre obiceiurile alimentare care favorizează apariţia cancerului de colon se numără şi lipsa fibrelor, consumul ridicat de alimente picante sau acre, precum şi de grăsimi saturate de origine animală. În schimb, ar trebui să se consume preponderent carne de pui sau de peşte, legume, fructe, cereale integrale, lactate degresate, dar şi multe lichide (ciorbe, supe, ceai şi apă plată).
Nu abuzaţi de alcool şi de tutun
Alcoolul este de asemenea un factor de risc ridicat, mai ales dacă este consumat zilnic. Băuturile care trebuie evitate cel mai mult fiind berea şi vinul. Studiile au arătat că persoanele care consumă zilnic câte două pahare de vin sau câte două halbe de bere prezintă un risc cu 25 la sută mai mare de a face cancer de colon decât cele care nu au acest obicei. Pericolul de a dezvolta acest tip de cancer este crescut şi în rândul persoanelor care fumează, dar şi al celor care beau prea multă cafea, mai ales dacă beau cafea şi fumează pe stomacul gol.
Cauze genetice
Ceea ce determină intr-un final apariţia cancerului de colon este stilul de viaţă şi mediul în care trăim, însă moştenirea genetică poate avea şi ea o contribuţie. Astfel, specialiştii estimează că, în aproximativ 7 la sută din cazuri, apariţia bolii poate fi pusă pe seama factorului ereditar. Cele mai expuse sunt persoanele care au rude de gradul întâi diagnosticate cu cancer de colon, în cazul lor riscul de a dezvolta boala fiind de circa 50 la sută.
Sedentarismul
Un alt factor care duce la apariţia cancerului de colon este lipsa exercitiilor fizice. Cele mai noi studii arată că în cazul persoanelor care au o slujbă ce presupune statul la birou mai mult de jumătate din zi, riscul de a dezvolta boala creşte cu 45 la sută după zece ani în câmpul muncii. În plus, lipsa activităţii fizice duce şi la acumularea kilogramelor, iar acest lucru , spun specialiştii, creşte riscul de cancer intestinal cu trei procente. De aceea, ei recomandă ca fiecare persoană să facă cel puţin 30 de minute de exerciţii fizice pe zi.