Home  /  Boli   /  Efectul nebănuit al săpunului

Efectul nebănuit al săpunului

Specialiştii au descoperit că săpunul are calităţi nebănuite până în prezent. Ei au constatat că acesta ne poate scăpa de durerile deranjante care nu ne lasă să ne odihnim.

Spre exemplu, dacă ne referim la cârcei, tot ce trebuie să facem este să aşezăm seara, înainte de culcare, un săpun sub cearşaf, în zona picioarelor. Indiferent de tipul de săpun folosit, cârceii nu te vor mai deranja. Este important să înlocuieşti săpunul odată ce s-a uscat sau să razi stratul superficial care s-a uscat, pentru a beneficia în continuare de efectul nebănuit.

Deşi nu există o teorie clară în acest sens, există studii care arată că plasturii cu miros de săpun pot linişti crampele menstruale, astfel s-a ajuns la concluzia că substanţele volatile din săpun contribuie la dilatarea vaselor de sânge, împiedicând astfel apariţia cârceilor.

Există şi o a doua variantă, potrivit căreia mirosul de săpun păcăleşte cumva creierul, determinându-l să ignore durerea şi să elimine răspunsul firesc al organismului la apariţia unei crampe musculare.

Call Now Button