Dializa renală şi accesul vascular
Transplantul renal (hemodializa şi dializa peritoneală) este singura metodă de tratament pentru bolnavii cu insuficienţă renală. Astfel, pentru ca pacientul să poată fi conectat la aparatul de dializă, este nevoie de un acces vascular, care este asigurat de medic prin chirurgia vasculară.
Problema generală, din punctul de vedere al chirurgiei vaselor, este dată de necesitatea de a prelungi cât mai mult timp, folosirea vaselor printr-o succesiune corectă a conexiunilor vasculare. Cunoaşterea anatomiei topografice a vaselor, a tuturor conexiunilor vasculare posibile, inclusiv a variantelor de tip şi localizare, precum şi a multiplelor tehnici de chirurgie vasculară, constituie premizele obligatorii ale chirurgiei dializei. Hemodializa constituie astfel, garantarea accesului la vase. Acest lucru se poate localiza prin mai multe metode, care se împart în două grupe.
Problema este că atât accesul intern cât şi cel extern, precum şi grefele şi protezele sunt expuse complicaţiilor şi chiar compromiterii. După cum spuneam şi mai sus , pentru a putea fi conectat la aparatul de dializă, pacienţii au nevoie de un acces vascular. Acesta mai este numit si fistula, fiind executat doar de un medic specialist.
Cât timp șuntul ideal nu există, oricare dintre procedeele existente se consideră soluţie temporară. Problemele de detaliu ale chirurgiei dializei, sitiuaţiile cele mai importante sunt de fapt alegerea corectă a vaselor, succesiunea corectă a tipului de conexiune vasculară, a momentului şi locului utilizării vaselor pentru o exploatare optimă cât mai îndelungată a capitalului vascular. Cel mai bine ar fi dacă primul şunt de durată la un bolnav cu insuficienţă renală cronică decompensată să se instaleze cu cel puţin trei săptămâni înaintea începerii dializei, timp în care arterializarea venei s-ar face corect. După începerea tratamentului, prin intermediul unui şunt extern(cateter) este indicat să se facă o fistulă arterio-venoasă subcutanată, ca şi şunt de rezervă.
După mai multi ani de dializă, specialiştii au observat că din diverse motive, cum ar fi: lipsa de experienţă a celui care puncţionează, fragilitate vasculară deosebită, tulburări de coagulare spontane, tratament anticoagulant, bolnavi agitaţi, prima înţepare a fistulei este relativ mai tot timpul urmată de apariţia unui hematom, mai mult sau mai puţin intens. Astfel, chiar dacă şuntul extern functionează foarte bine, se recomandă după o lună de la efectuarea fistulei arterio-venoase, una sau două dialize pe accesul extern existent, până se formează fistula. Dializele sunt apoi continuate pe şuntul extern până la compromiterea sa, ceea ce dă posibilitatea rezorbţiei
complete a hematomului produs prin puncţia fistulei. Aceleaşi recomandări se fac în cazul infecţiei suturii ori fistulei, până la rezolvarea infecţiei.
