Home  /  Boli   /  Descoperirea care poate duce la tratarea afecţiunilor sistemului osos

Descoperirea care poate duce la tratarea afecţiunilor sistemului osos

Un sistem osos puternic este esențial pentru o viață sănătoasă. Oasele puternice sprijină organismul, protejează inima, plămânii și creierul de la diverse prejudicii și susțin mușchii care permit mișcarea.

Oamenii de ştiinţă au reuşit să izoleze celulele scheletice stem care devin oase, cartilaje sau stromă, din oasele fetale şi de adult. Este pentru prima oară când astfel de celule stem, care au fost observate la rozătoare, au fost identificate la oameni. De asemenea, cercetătorii au reuşit să creeze celule stem scheletice din celule stem pluripotente, deschizând calea unor noi posibilităţi terapeutice. Această descoperirea a fost descrisă în detaliu în noul număr al revistei Cell.

Ţinându-se cont de povara imensă cauzată de afecţiunile sistemului osos, cercetătorii consideră că identificarea celulelor stem scheletice va duce la diagnostice moleculare şi la tratarea acestor boli.

Ţesutul scheletic, precum oasele, are un potenţial de regenerare excepţional, chiar unele vertebre au capacitatea de a regenera întregi porţiuni din masa lor. Totuşi, la bătrâneţe, capacitatea de regenerare a cartilajului scade dramatic, ajungând aproape de zero.

Pe lângă toate acestea, atât la rozătoare, cât şi la oameni, degradarea ţesutului scheletic este accentuată la bătrâneţe, ceea ce duce la numeroase afecţiuni ale vârstei înaintate, precum osteoporoza şi osteoartrita, dar şi alte afecţiuni precum cancerul.