Home  /  Boli   /  Descoperire importantă. Oftatul previne insuficienţa pulmonară

Descoperire importantă. Oftatul previne insuficienţa pulmonară

Oftăm când suntem supăraţi, dezamăgiţi, dar şi când avem regrete. Oftăm după o masă copioasă ori când ne stresăm prea tare, dar emoţiile nu sunt singura cauză. Oamenii de ştiinţă au descoperit faptul că oftatul este, de fapt, un reflex important care păstrează plămânii noştri sănătoşi.

Specialiştii au identificat două grupuri mici de neuroni în trunchiul cerebral, care transformă automat respiraţiile normale în suspine atunci când plămânii noştri au nevoie de ajutor suplimentar. Iar acest lucru se întâmplă aproximativ la fiecare 5 minute (sau de 12 ori pe oră), indiferent dacă ne gândim sau nu la ceva deprimant. Practic, creierul controlează centrul de respiraţie şi tipul de respiraţie.

Cercetătorii susţin că acest ‘’centru al respiraţiei’’ este compus dintr-un număr mic de diferiţi neuroni. Fiecare funcţie e asemeni unui buton care porneşte un alt tip de respiraţie. Un buton programează respiraţii regulate, altul programează suspine, iar altul stimulează căscatul, tusea, râsul şi chiar plânsul.

Suspinul este o gură de aer, dar nu o respiraţie adâncă voluntară. Aceasta începe ca o respiraţie normală, dar înainte de a expira se ia un al doilea suflu pe deasupra acestuia. Când alveolele din plămâni suferă un colaps, unica şansă de a stimula capacitatea plămânului de a face schimb de oxigen şi dioxid de carbon, adica a se deschide, este un oftat, care este asemeni unui volum dublu al respiraţiei normale.

Practic, dacă nu suspinăm la fiecare 5 minute, alveolele se vor ”defecta” încetul cu încetul, cauzând insuficienţa pulmonară.

Studiile au fost efectuate pe şoarecii de laborator, care suspină de până la 40 de ori pe oră. Specialiştii au analizat  mai mult de 19.000 de modele de expresie a genelor din celulele creierului animal şi 200 de neuroni care produc şi eliberează una din cele două neuropeptide. Aceste neuropeptide au fost cunoscute ca fiind cele care influenţează respiraţia la om.

Prin studierea căilor respiratorii la şoareci, oamenii de ştiinţă au descoperit că peptidele stimulează un al doilea set de 200 de neuroni, care apoi activează muşchii respiratorii ce provoacă un oftat.

Când cercetătorii au crescut cantitatea de peptidă, şoarecii au început să ofteze de 400 de ori pe oră, în loc de 40. De asemenea, ei au fost capabili să oprească oftatul şoarecilor, cu totul, atunci când au blocat peptidele.

Datorită acestei descoperiri importante, este posibil să se creeze medicamente care să ţintească aceste căi pentru a controla suspinele, activitate necesară persoanelor cu probleme respiratorii.