Home  /  Boli   /  Culoarea urinei poate să indice afecţiuni serioase ale organismului

Culoarea urinei poate să indice afecţiuni serioase ale organismului

Culoarea urinei poate da de gol anumite afecţiuni de care suferi, dar de multe ori este doar un simptom, de aceea este indicat să mergi la medic pentru analize amănunţite. Practic, în anumite cazuri, o banală vizită la toaletă poate scoate la iveală anumite afecţiuni, asta dacă ştii cum să interpretezi culoarea lichidului eliminat.

Culoarea urinei poate sp difere de la o zi la alta sau chiar de la o oră la alta, în funcţie de alimentele consumate. Atunci când urina îşi păstrează culoarea mai multe zile sau săptămâni la rând poate fi vorba despre anumite boli.

Spre exemplu, culoarea urinei poate dezvălui dacă ai diabet, dacă ai infecţii urinare sau dacă medicamentele administrate produc modificări esenţiale în organism.

În cazul în care urina este incoloră, lucrurile funcţionează normal în corpul tău. Singura problemă cu care te poţi confrunta este excesul de hidratare. Dacă are culoarea galbenă (palidă), totul este sub control, la fel şi dacă este galben transparent sau galben închis. În cazul culorii galben închise, poate fi semn de lipsă de hidratare.

Lucrurile se schimbă atunci când urina are culoarea maro sau portocaliu aprins, deoarece s-ar putea să te confrunţi cu probleme ale ficatului. Această culoare semnifică şi o deshidratare severă.

În cazul în care are culoare roşie sau roz şi nu ai consumat sfeclă sau afine, la mijloc poate fi vorba despre o infecţie urinară si sângerare. Totodată, această culoare indică probleme cu prostata sau rinichii.

Cea mai neobişnuită culoare este cea verde-albăstrui. Urina poate căpăta această culoare în cazul unei boli genetice foarte rare sau a infecţiei cu bacterii neidentificate. Dacă urina este galbenă şi spumoasă, e semn că nu consumi suficiente proteine şi că nivelul acidităţii în organism este extrem de ridicat.

Call Now Button