Cercetătorii explică de ce există sindromul premenstrual
Mai mult de 85% din femei au una sau mai multe tulburări de ordin fizic şi emoţional în perioada ciclului menstrual cuprinsă între ovulaţie (când se eliberează un ovul din ovar, în aproximativ a 14-a zi de ciclu) şi prima zi a menstruaţiei. Aceste tulburări poartă denumirea de simptome premenstruale.
Cercetătorii au stabilit că sindromul premenstrual ar fi putut avea un rol important din perspectiva evoluţiei umane, deoarece el mărea şansele despărţirii cuplurilor a căror uniune se dovedise sterilă, din cauza infertilităţii masculine, sporind astfel şansele ca femeia să poată avea copii cu un alt partener.
Practic, dacă o femeie forma un cuplu cu un bărbat infertil, ar fi avut menstruaţii regulate. Dacă femeia în cauză ar fi prezentat sindrom premenstrual, iar acest lucru ar fi sporit şansele de despărţire, atunci s-ar fi dovedit un avantaj evolutiv, permiţându-i femeii să se cupleze cu un alt bărbat, capabil să aibă copii.
În trecut femeile nu aveau un control eficient asupra reproducerii, fiind mai mereu gravide şi ocupate cu alăptatul, iar acest aspect dovedeşte faptul că aveau mai puţine menstruaţii decât femeile din ziua de astăzi.
Este clar că în societatea de azi lucrurile nu mai funcţionează la fel ca în vremurile de început ale speciei umane, însă, acest lucru ar explica frecvenţa sindromului premenstrul. Astfel, acest sindrom are o componentă genetică şi pot fi identificate anumite variante ale unor gene care le predispun pe unele femei la manifestări mai severe. Apoi, comportamentul negativ al femeilor în cursul sindromului premenstrual este îndreptat, de obicei, împotriva partenerului.
Înţelegerea acestui comportament simplu, natural, apărut ca o consecinţă a evoluţiei speciei umane, va ajuta la gestionarea mai eficientă a problemelor legate de sindromul premenstrual.