Ce trebuie să ştii despre aplicarea parfumului pe piele
Aproape că nu există persoană care să nu folosească parfumul ori de câte ori are ocazia pentru a mirosi cât mai frumos atunci când iese din casă. Cu toate acestea, folosirea parfumului de mai mult de o dată pe zi este un obicei dăunător pentru pielea persoanei în cauză.
Parfumurile conţin alcool şi arome care usucă pielea şi o fac mai puţin elastică. În acest fel, pielea gâtului va îmbătrâni mai repede şi vor apărea mai multe riduri.
O variantă alternativă, pentru a simţi aroma parfumului întreaga zi, este aplicarea lui, din când în când, la încheieturile mâinilor.
Pentru ca pielea gâtului să arate cât mai tânără, aceasta trebuie hidratată şi demachiată aşa cum se întâmplă şi cu tenul, în fiecare zi.