Home  /  Boli   /  Ce persoane sunt mai predispuse accidentului cerebral vascular

Ce persoane sunt mai predispuse accidentului cerebral vascular

Specialiştii în domeniu avertizează că femeile au un risc mai mare decât barbatii de a suferi un accident vascular cerebral. Având în vedere acest risc, medicii recomandă atât femeilor, cît şi barbaţilor să-şi monitorizeze regulat tensiunea arterială.

Factori de risc

Accidentul vascular cerebral reprezintă a treia cauză de deces în rândul femeilor, după bolile cardiace şi cancer.

Factorii principali de risc în cazul femeilor, care pot declanşa un accident vascular cerebral, sunt depresia, migrenele, diabetul şi aritmia cardiacă.

Monitorizaţi tensiunea arterială

Specialiştii avertizează că femeile, în special cele tinere, trebuie să-şi monitorizeze regulat tensiunea arterială. Sfatul se aplică mai ales înainte de a lua contraceptive sau de a începe o sarcină.

Simptome

Cele mai întâlnite simptome în cazul acestei afecţiuni sunt slabiciune şi amorţeală a braţelor, tulburări de vorbire, confuzie, tulburări de vedere sau de mers. Specialiştii avertizează că la femei simptomele unui accident cerebral vascular se pot manifesta mai subtil decat la bărbaţi.

În acelaşi timp, dificultăţile de exprimare sau de conştientizare a mediului înconjurator sunt simptome care apar mai ales la femei.

Riscul major intr-un atac cerebral vascular este spargerea sau blocarea unui vas de sânge care alimentează creierul, cauzând distrugerea celulelor nervoase.

Call Now Button