Cauzele şi simptomele sindromului de compresie nervoasă
Nervii sunt formațiuni ce se extind ȋn numeroase pǎrți ale organismului și au ca rol trimiterea de mesaje importante în tot corpul. Prin compresia unui nerv, organismul dumneavoastră poate trimite semnale de avertizare, cum ar fi durere.
Daunele de la nivelul unui nerv pot fi minore sau severe iar acestea pot provoca probleme temporare sau de lungă durată.
Cauze
Compresia nervoasǎ apare atunci cȃnd existǎ presiune pe un nerv iar aceasta presiune poate fi rezultatul unor mișcări repetitive. Sau se poate întâmpla chiar și atunci cȃnd stați într-o singură poziție pentru perioade lungi de timp, sau ȋn timpul somnului. Nervii sunt cele mai vulnerabile formațiuni din organism iar compresia nervului apare de multe ori atunci când este apăsat nervul dintre tesuturi, cum ar fi : ligament, tendon sau os.
Compresia nervilor de la nivelul gâtului sau a brațelor poate provoca, de asemenea, simptome în alte pǎrți ale organismului precum: cot, mână, degete.
Astfel, ȋn acest caz pot apǎrea anumite boli precum:
- Neuropatie periferică
- Sindromul de tunel carpian
În cazul în care compresia nervului durează o lungă perioadă de timp, corpul va construi o barieră de protecție în jurul nervului afectat. Astfel, pot aparea semne precum: inflamație sau presiune suplimentarǎ ȋn zona afectatǎ.
Simptome
Atunci cȃnd pacientul experimenteazǎ compresia unui nerv durerea poate fi singurul simptom.
Acestea sunt unele dintre cele mai comune simptome ale compresiei nervoase:
- Dureri radiante, cum ar fi sciatica sau durerea radicularǎ;
- Durere în zona de comprimare, cum ar fi la nivelul gâtului sau al spatelui;
- Amorțeală sau furnicături;
- Slăbiciune, în special ȋn anumite activități.
- Înțepături , sau o senzație de arsură;