Home  /  Boli (Page 166)

Frigiditatea este o disfuncţie sexuală specifică femeilor care se manifestă prin indiferenţă faţă de activitatea sexuală, reducerea libidoului şi incapacitatea de a avea orgasm. Cauze Printre cauzele frecvente ale lipsei apetitului sexual se numară lipsa unui preludiu, experienţele din trecut sau lipsa afecţiunii. Conform specialiştilor, lipsa de afecţiune faţă de un

Specialiştii au descoperit o nouă metodă chirurgicală care poate vindeca adenomul de prostată. Mai mulţi bărbaţi au fost deja operaţi cu ajutorul unui aparat care degajă o formă de energie ce distruge  ţesutul bolnav. Această procedură  terapeutică se aplică ademonului de

Obezitatea este o afecțiune medicală de nutriție și metabolism (schimb de materii) în care grăsimea corporală se acumulează în exces, astfel încât poate avea un efect advers, negativ asupra sănătății, ducând la o speranță de viață redusă și/sau probleme de sănătate. Intervenţile chirurgicale se pot realiza pe

Specialiştii atenţionează că gonoreea ar putea să devină în curând o boală netratabila, deoarece pe lângă faptul că se dezvoltă extrem de rapid, devine din ce în ce mai rezistentă la antibiotice. O tulpină de gonoree puternic rezistentă la medicamente

Cartofii sunt printre cele mai consumate alimente din lume. Pe langă faptul că sunt hrănitori şi surse bogate de vitamine şi minerale, cartofii au şi multe calităţi terapeutice, meritându-şi, pe drept, numele de aliment-medicament. Tratează durerile reumatice Trebuie să ştiţi că în caz de dureri

Cercetătorii lucrează la un tratament experimental, care urmăreşte să dizolve depunerile de grăsimi din vasele de sânge, reducând astfel riscul de deces din cauza bolilor cardiovasculare. Pastila acţionează eliberând săruri biliare, substanţe naturale cu acţiune detergentă, produse de ficat şi care,

În primul rând trebuie să specificăm cât se poate de clar că ‘’a merge la pshiholog’’ nu este o ruşine sau nu înseamnă că ţi-ai pirdut minţile sau ca eşti o persoană slabă. Din contră, persoanele care apelează la pshiholog

Call Now Button