Home  /  Nutriţie   /  Cât şi cum trebuie să mâncăm de sărbători pentru a evita neplăcerile
a

Cât şi cum trebuie să mâncăm de sărbători pentru a evita neplăcerile

Sărbătorile ne bat la uşă şi ştim că în această perioadă a anului este greu să stăm deoaparte de bucatele alese. Asta nu înseamnă însă că nu trebuie să avem o limită care să ne ferească de efectele ulterioare asupra organismului nostru.

Poate cei mai mulţi dintre noi se gândesc la kilogramele în plus, însă acest aspect este cel mai nesemnificativ. Până la urmă, de ele putem scăpa mai devreme sau mai târziu. Problemele de natură digestivă însă, ne pot afecta pe termen lung şi ne pot pune sănătatea în pericol, tocmai de aceea este indicat să evităm excesele alimentare de orice tip în perioada sărbătorilor şi să încercăm să mâncăm echilibrat, bucurandu-ne în acelaşi timp de toate produsele tradiţionale.

Încercaţi să aveţi o dietă echilibrată

O dietă echilibrată înseamnă o dietă care să ne dea posibilitatea să mâncăm din toate grupele alimentare. Dar pe langă mâncat, o dieta echilibrată, cu referire la stilul de viaţă, înseamnă şi aport suficient de lichide, mişcare şi odihnă.

După cum spuneam şi la începutul articolului este greu să te abţii să nu mănânci din toate bunătăţile de Crăciun. Acest lucru poate nu ar fi atât de periculos dacă oamenii nu s-ar limita doar la alimentaţie si odihnă, uitând de ceilalţi factori la fel de importanţi pentru echilibrul organismului. Nu este de mirare, aşadar, că imediat după sărbători spitalele se umplă de persoane care acuză indigestii ori toxiinfecţii alimentare. Pentru a evita astfel de probleme este obligatoriu să respectăm toate regulile. Astfel trebuie să ne bucurăm de bucatele tradiţionale, să bem în continuare cei doi litri de apă pe zi, să facem mişcare şi să ne odihnim.

Câteva dintre cele mai periculoase alimentare de sărbători

În ceea ce priveşte alimentele tradiţionale, pentru o persoană sănătoasă nu există niciun pericol alimentar de sărbători, atâta timp cât porţiile sunt echilibrate. Oricine poate mânca doua-trei sarmale, o friptură de porc sau o felie de cozonac. Problemele apar în momentul în care se fac excese, dar pentru a corecta acest lucru nu există nicio dietă, singura soluţie fiind autocontrolul.

Un alt pericol alimentar de sarbatori este reprezentat de alimentele foarte concentrate chimic, alimentele conservate sau alimentele foarte procesate. Platourile cu aperitive nu lipsesc de pe nicio masa de Craciun si, din nefericire, mezelurile ori semipreparatele sunt si ele foarte prezente, in ciuda efectelor negative pe care le au asupra starii noastre de sanatate.

Datorita faptului ca din ce in ce mai multa lume apeleaza la dulciurile preparate in casa, nici aici nu este o situatie prea buna. Din lipsa timpului, multe familii aleg sa puna pe masa de sarbatoridulciuri din comert, cu multi aditivi alimentari si cu un aport caloric considerabil. Un alt pericol major ce ne ameninta starea de sanatate. Daca se poate, alegeti dulciurile traditionale facute in casa – o prajitura, un cozonac, niste turta dulce.

Diferenta consta in faptul ca aceste produse sunt mult mai sigure fata de cele din comert, avand certitudinea faptului ca au fost preparate cu ingrediente sigure si proaspete.

Pentru a nu avea probleme de sarbatori din pricina excesului de alimente, trebuie sa ne respectam programul alimentar. Asta inseamna ca daca pana acum mancam de trei ori pe zi, la fel vom face si in perioada sarbatorilor. Daca obisnuiam sa mancam de trei ori pe zi si sa luam doua gustari intre mesele principale, la fel vom proceda si acum. In ciuda multelor feluri de mancare, a dulciurilor si a tuturor tentatiilor, e important sa ne respectam programul alimentar deoarece acesta ne coordoneaza practic metabolismul. Nu trebuie sa uitati de includerea fructelor si legumelor in alimentatie si bineinteles gasirea timpului necesar pentru a face putina miscare.

 

Call Now Button