Home  /  Boli   /  Cancerul colorectal – simptome şi factori de risc

Cancerul colorectal – simptome şi factori de risc

Cancerul reprezintă o aglomerare de celule cu morfologie anormală. Acestea se dezvoltă rapid şi formează anumite tumori. În cazul cancerului colorectal, aceste mase de celule anormale apar la nivelul colonului şi al rectului. Cancerul colorectal este denumirea comună folosită pentru cancerul de colon cât şi de rect, pentru că au simptome foarte asemănătoare. Acesta apare mai frecvent în rândul persoanelor de peste 50 de ani. Diagnosticarea sa timpurie permite tratarea relativ uşoară şi chiar vindecarea în unele cazuri. Din cauza faptului că în majoritatea cazurilor diagnosticul este tardiv, acest tip de cancer este a doua cauză de deces secundară unui proces neoplazic, primul loc deţinând-ul  cancerul pulmonar).

Cauze

Nu este cunoscută cauza exactă a cancerului colorectal. Majoritatea cazurilor debutează prin apariţia unor vegetaţii mici sau polipi la nivelul rectului sau colonului. Polipii colonici sunt excrescenţe pediculate atasate de mucoasa colonului, respectiv a rectului. O parte dintre aceşti polipi pot suferi în timp modificări canceroase (transformare maligna), dând naştere cancerului colorectal. Dacă sunt descoperiţi din timp în cadrul unui examen de rutină, aceştia pot fi îndepărtaţi chirurgical, evitând astfel transformarea malignă a acestora.

Simptome

Cancerul colorectal este în majoritatea cazurilor asimptomatică în stadiile incipiente. Simptomele apar relativ târziu în evoluţia bolii, atunci când tumora este greu de tratat şi aproape imposibil de vindecat.

Simptomele cele mai frecvente, includ: durere abdominală, scaun închis la culoare, tulburarea tranzitului intestinal, oboseala accentuată, scaderea în greutate. Simptomele depind în majoritatea cazurilor de localizarea anatomică a tumorii la nivelul intestinului gros.

Simptomele descrise mai sus nu sunt specifice cancerului colorectal si pot aparea si in alte afectiuni, precum: sindromul de colon iritabil, dureri de stomac care reapar la o anumita perioada de timp, balonare abdominala, crampe abdominale, infectia polipilor intestinali, boli inflamatorii digestive,  mase tumorale abdominale, tumori benigne sau maligne ale altor organe abdominale sau alte formatiuni cu aceasta localizare.

Factori de risc

Factorii de risc în apariţia cancerului colorectal, sunt:

Vârsta – dupa cum spuneam si mai sus, riscul de aparitie a cancerului colorectal creste considerabil dupa varsta de 50 de ani. Majoritatea persoanelor diagnosticate cu acest tip de cancer au peste 50 de ani, odata cu inaintarea in varsta riscul crescand exponential

Istoricul medical familial – persoanele care au o rudă de gradul întâi, cu neoplasm colorectal, au un risc crescut de a dezvolta şi ei boala. De asemenea riscul de apariţie a tumorii este corelat cu vârsta la care aceasta a fost diagnosticată la membrii familiei. în cazul persoanelor care au un istoric familial pozitiv pentru cancerul colorectal, se pot efectua anumite teste genetice care pot evidenţia modificări specifice neoplaziei colorectale.

Istoricul medical personal – riscul de a dezvolta cancer colorectal creşte atunci când:  istoricul personal este pozitiv pentru neoplasm cororectal, sunt prezenţi polipii intestinali, boala Crohn sau colita ulcero-hemoragică, cu evoluţie îndelungată .

Alimentaţia

Persoanele cu o alimentaţie bogată în calorii, predominant proteică sau lipidică (în special lipide de origine animală), dietele sarace în calciu, cresc riscul apariţiei cancerului colorectal.

Fumatul

Studiile medicale au aratat că fumatul (în special consumul exagerat de tutun), creşte riscul de neoplasm colorectal.

Activitatea fizică

Sedentarismul, lipsa exerciţiului fizic regulat, asociate deseori şi cu obezitatea, cresc riscul apariţiei cancerului colorectal.

Greutatea corporală

Persoanele supraponderale au un risc crescut de a dezvolta cancer colorectal. Persoanele cu exces de ţesut adipos abdominal, aşa zisa obezitate de tip masculin, are un risc mai mare de apariţie a cancerului decât persoanele cu ţesut adipos excesiv reprezentat la nivelul bazinului şi coapselor, obezitatea de tip feminin.

Consumul de alcool

Persoanele care consumă mai mult de 2 bauturi alcoolice zilnic (în special tărie) au un risc crescut pentru neoplasmul colorectal.

Call Now Button