Home  /  Boli   /  Boabele de struguri pot fi periculoase pentru copii

Boabele de struguri pot fi periculoase pentru copii

Fiecare părinte este conştient de faptul că trebuie să includă cât mai multe fructe şi legume în alimentaţia copilului, însă unele dintre ele pot reprezenta un pericol pentru sănătatate.

Specialiştii avertizează că în cazul copiilor, există un pericol major de înec atunci când consumă struguri, întrucât pe aceştia nu îi ajută nici dinţii, nici căile respiratorii, să proceseze aceste fructe fără a-şi pune viaţa în pericol.

La copii pe lângă faptul că reflexul de înghiţire nu este dezvoltat cum trebuie, acestora li se poate distrage cu uşurinţă atenţia, ceea ce poate contribui la evenimente neplăcute.

Pentru a evita astfel de pericolele, mai ales în cazul copiilor cu vârsta de până la cinci ani, părinţii ar trebui să nu le dea celor mici boabe de strugure întregi. Ideal ar fi să tai fiecare boabă în sferturi.

De asemenea, boabele de strugure sunt periculoase şi pentru că sunt dificil de îndepărtat fără echipament special în cazul în care cel mic se îneacă.

Un alt pericol pentru cei mici îl reprezintă roşiile cherry, extrem de gustoase, însă similare strugurilor în ceea ce priveşte dimensiunea şi coaja lucioasă, alunecoasă.

 

Call Now Button