Home  /  Boli   /  Bebeluşul învaţă încă din burtica mamei sale
bebelusul

Bebeluşul învaţă încă din burtica mamei sale

Dacă în trecut nu se ştiau aceste lucruri, sau nu erau prea mult băgate în seamă de către părinţi, astăzi trebuie să fim conştienţi că bebeluşul este capabil să perceapă ce se întâmplă în mediul extreuterin, încă de când se află în burtica mamei sale. Parinţii conştienţi de acest lucru au un avantaj considerabil în ceea ce priveşte dezvoltarea intelectuală şi armonioasă a bebeluşului.

În uter, bebeluşii nu sunt nici pe departe izolaţi de lumea exterioară. Deşi uterul îi protejează şi le oferă un mediu sigur pentru dezvoltare, ei aud şi simt ceea ce se petrece în exterior.

În cele ce urmează vă vom prezenta câteva aspecte cel puţin interesante legate de bebeluşii din burtica mamei:

Sunetele pe care le aud bebeluşii din burtică seamănă cu cele pe care le auzim noi atunci când suntem sub apă

Practic, bebeluşii aud totul, doar că mult mai înfundat, iar zgomotele sunt atenuate. Este normal, având în vedere că sunetul trebuie să străbată pielea, muşchii, stratul lipidic, peretele uterului, sacul amniotic şi lichidul amniotic până să fie perceput de către fetus. Desigur, trebuie să ţii minte că limba pe care o vorbeşti îi este necunoscută bebeluşului. El percepe sunetul vocii tale, tonul vocii, eventualele inflexiuni, dar nu înţelege efectiv ceea ce spui.

Vocea mamei şi apoi a tatălui sunt primele percepute

Este normal ca vocea mamei să fie prima pe care bebeluşul o percepe şi de care se ataşează încă din primele stadii ale dezvoltării sale. De asemenea vocea tatălui este foarte importantă, fiind de obicei a doua voce percepută, ca frecvenţă. Vocea tatălui este mai joasă, vorbirea sa este în general mai ritmată, fiind extrem de importantă pentru bebeluş, căci aceste caracteristici ale sale o fac să fie mai liniştitoare, inducându-i bebeluşului un sentiment de siguranţă. Este una dintre explicaţiile pentru faptul că unii bebeluşi par să se liniştească mai bine în braţele tăticilor, mai ales în perioada colicilor.

Muzica este liniştitoare şi relaxantă pentru bebeluşi  

Muzica este minunată pentru bebeluşi. În mediul intrauterin, bebeluşul aude continuu ritmul tău cardiac, bătăile inimii tale, ritmul respiraţiei tale. Toate zgomotele pe care le face trupul tău sunt ritmice, de aceea bebeluşul este în mod deosebit atras şi de alte zgomote ritmice. Muzica este de asemenea ritmică, de aceea bebeluşii o găsesc liniştitoare şi relaxantă.

Bebeluşul din burtică percepe chiar şi arome

Studiile au demonstrat că, prin intermediul lichidului amniotic, bebeluşii reuşesc să perceapă şi arome. Nu e chiar ca în zicala că „bebeluşul mănâncă ce mănâncă şi mama”, însă cu siguranţă lichidul amniotic reuşeşte să îi transmită bebeluşului diverse arome subtile ale alimentelor consumate de către mamă. Regula se aplică mai ales pentru condimentele şi plantele aromate. De exemplu s-a observat că bebeluşii mamelor care au consumat regulat ceapă şi usturoi în timpul sarcinii, vor aprecia şi laptele matern cu această aromă, în timp ce bebeluşii expuşi rar la aşa ceva pot fi reticenţi să sugă lapte matern atunci când mama a mâncat ceapă sau usturoi.

Bebeluşul poate să perceapă starea emoţională a mamei

Starea emoţională a mamei  pare sa fie un aspect foarte important, deoarece este strâns corelată de secreţia hormonală, iar bebeluşul este cel care primeşte, prin cordonul ombilical, şi cocktailul de hormoni care se regăseşte în sângele mamei. De aceea este important ca mama să fie relaxată şi calmă, să aibă o stare generală de bine. Desigur, nimeni nu poate fi permanent calm şi relaxat, însă cu cât reuşesti mai des, cu atât şi bebeluşul tău se va simţi mai bine. Astfel, se pare că bebeluşii mamelor care au reuşit să aibă o atitudine relaxată de-a lungul sarcinii sunt mai echilibraţi şi în primele luni de viaţă extreuterină, reuşesc să se autocalmeze, fiind mai uşor de îngrijit.