Băuturile carbogazoase au un efect extrem de nociv asupra dinţilor
Experţii susţin că trebuie să avem mare atenţie atunci când consumăm băuturi carbogazoase, deoarece ne pot afecta grav sănătatea dinţilor.
Specialiştii confirmă faptul că băuturile carbogazoase influenţează în mod grav sănătatea dinţilor noştri. O cercetare recentă din domeniul medicinei dentare arată că pericolul este similar cu cel pe care îl are metamfetamina asupra sănătăţii orale.
Specialiştii au studiat o femeie de 30 de ani care a consumat doi litri de cola dietetică zilnic, timp de trei ani şi au ajuns la concluzia că dinţii ei erau la fel de nesănătoşi ca ai unei persoane dependente de metamfetamină. Practic dinţii femeii monitorizate erau erodaţi, iar posibilitatea de a-i mai putea restaura era aproape nulă. Din această cauză, i s-a implantat o dantură artificială totală.
Cu toate acestea unele voci din aceslaşi domeniu precizează că o comparaţie între efectul sucurilor carbogazoase şi cel al metamfetaminei este una forţată. Aceste voci menţionează faptul că femeia supusă acestui studiu, nu a fost la dentist timp de 20 de ani, iar băutura consumată de ea nu a fost singurul factor care i-a influentat negativ sănătatea dinţilor, ci modul sau de viaţă şi faptul că nu işi efectua verificările stomatologice anuale. Cu toate acestea nu se pot neglija efectele nocive ale băuturilor carbogazoase asupra organismului.