Home  /  Boli   /  Anticoncepţionalele schimbă atracţia femeilor pentru bărbaţi

Anticoncepţionalele schimbă atracţia femeilor pentru bărbaţi

Un nou studiu sugerează că, atunci când femeile folosesc pilule anticoncepţionale bazate pe hormoni, semnalele chimice transmise pot fi perturbate, afectând astfel atractivitatea acestora.

Specialiştii afirmă că anticoncepţionalele schimbă influenţa naturală a hormonilor asupra sentimentului atracţiei faţă de bărbaţi. Un nou studiu demonstrează modul în care pilulele contraceptive influenţează felul în care femeile îşi aleg perechea.

În general o femeie este atrasă de mai multe tipuri de bărbaţi, în funcţie de perioada ciclului ei lunar. Atunci când o femeie este fertilă, de exemplu, ea ar putea căuta un bărbat cu mai multe caracteristici masculine.

În cazul în care femeile iau anticoncepţionale sau folosesc alte metode contraceptive bazate pe hormoni, acestea ar putea fi mai atrase de bărbaţii mai puţin masculini. Cercetătorii susţin că acest studiu ridică o serie de întrebări cu privire la influenţa acestor pilule asupra alegerii partenerului, calităţii relaţiei şi chiar a stării de sănătate a copiilor concepuţi de cei doi parteneri.

Cercetările au arătat că preferinţele naturale ale femeilor sunt modificate atunci când acestea folosesc metode contraceptive bazate pe hormoni. În timpul ovulaţiei, aceste femei nu mai preferă bărbaţii masculini. De asemenea, copiii concepuţi de părinţi care s-au cunoscut în perioada în care femeia folosea anticoncepţionale bazate pe hormoni ar putea fi mai puţin sănătoşi din punct de vedere genetic.

Deocamdată cercetătorii se află încă în faza incipientă a studiului referitor la factorii care influenţează alegerea partenerilor, astfel aceste aspecte nu sunt încă pe deplin înţelese.

Call Now Button