Alimentele de culoare galbenă ne ajută să fim mai fericiţi
Ştim cu toţii că alimentaţia joacă un rol deosebit de important în ceea ce priveşte starea noastră de bine. Noile cercetări realizate de către specialişti ne arată că alimentele de culoare galbenă sunt adesea asociate cu fericirea.
Cercetările au fost realizate cu ajutorul a 1.000 de subiecţi pentru a determina asocierile emoţionale dintre culoarea alimentelor şi sentimentele asociate bunei dispoziţii.
Rezultatele cercetării arată că alimentele de culoare galbenă îi face pe subiecţi să se simtă bine, cele mai populare din această categorie fiind bananele (52%), gălbenuşul de ou (51%), urmate de ananas, caşcaval şi lămâie. Practic, rezultatele studiului au la bază, potrivit cercetătorilor, asocierea timpurie dintre această culoare şi reacţiile pozitive, graţie unor concepte precum căldura răsăritului de soare sau culorile deschise ale jucăriilor copiilor.
Următoarele două poziţii în clasament sunt ocupate de alimentele de culoare roşie şi maro. În schimb, afinele se află pe ultimul loc în acest clasament, fiind asociate mai degrabă cu sentimente de tristeţe.
Explicaţia ştiinţifică a asocierii dintre alimentele galbene şi fericire este una extrem de simplă. Galbenul rezonează cu emisfera stângă a creierului, cea responsabilă de gândirea logică, stimulând facultăţile mentale şi determinând indivizii să o asocieze cu fericirea, veselia şi distracţia.