Home  /  Boli   /  Alimentaţia şi infecţiile stau la baza problemelor intestinale ale bebeluşilor

Alimentaţia şi infecţiile stau la baza problemelor intestinale ale bebeluşilor

Toţi bebeluşii au episoade de regurgitare, colici sau constipaţie, în primele luni de viaţă. Acestea sunt  fireşti. Important este să nu vă îngrijoraţi, ci să vă informaţi pentru a înţelege cauza şi să faceţi diferenţa între o problemă minoră si una cu adevărat serioasă.

Cele mai frecvente probleme intestinale la bebeluşi sunt refluxul şi vărsăturile, colicile abdominale, diareea şi constipaţia, iar cauzele lor sunt, cel mai adesea, de natură alimentară, infecţioasă sau alergică. În urma examenului clinic şi eventual de laborator, medicul pediatru este singurul în măsură să pună un diagnostic şi să recomande tratamentul potrivit.
Alimentaţia

Alimentaţia, sau mai bine zis supraalimentaţia, este principalul factor pentru care bebeluşii regurgitează sau au vărsături în primele luni de viaţă. Regurgitările apar imediat dupa ce bebele suge şi se manifestă prin faptul că micuţul râgaie o cantitate mică de lapte care era „în plus”. Pentru a preveni regurgitarea, după alaptare, ţineţi întotdeauna copilul în poziţie verticală 5-10 minute şi masaţi-l uşor pe spate astfel încât să poată elimina aerul înghiţit.

În ceea ce priveşte vărsăturile, cel mai eficient tratament îl reprezintă hrănirea bebeluşului puţin şi des. Reduceţi perioada de timp pe care copilul o petrece la sân la fiecare alăptare. Vărsăturile abundente, însă, pot fi un semn de stenoză pilorică, îngustarea porţiunii dintre stomac, duoden şi necesită intervenţie chirurgicală. Consultaţi medicul dacă bebele are episoade frecvente de vomă.

Bineînţeles că şi alimentaţia mamei care alăpteză reprezintă o problemă  şi poate fi cauza colicilor abdominale ale bebeluşului. Tot ce mănâncă mama ajunge în laptele matern, iar un regim alimentar inadecvat poate cauza probleme intestinale serioase bebeluşului. De aceea, este foarte important ca mama să aibă o dietă echilibrată şi să evite condimentele, sucurile acidulate, alimente precum castraveţi, varză, conopidă, dar şi cafeaua, alcoolul şi tutunul.

Infecţiile

Infecţiile virale, microbiene sau parazitare stau, de cele mai multe ori, la baza afecţiunilor intestinale ale bebeluşului. Spre exemplu, rotavirusul este responsabil pentru scaunele diareice ale copilului. Acest virus apare, de regulă, la copiii între 6 luni şi un an, în timpul iernii. De asemenea, bacteriile şi paraziţii transmise prin alimente şi apă contaminată determină iritarea şi inflamarea mucoasei stomacale, provocând vărsături, diaree şi dureri abdominale. Tratarea infecţiilor, hidratarea şi un regim alimentar adecvat vârstei rămân cele mai eficiente metode de a scăpa de problemele digestive.

Să creşti un copilaş nu este deloc uşor, însă dacă esti mereu informat şi ştii cum să acţionezi, totul va fi mai uşor, atât pentru tine, ca părinte, cât şi pentru ‘’minunea’’ care abia a venit pe lume.

 

Call Now Button