Home  /  Boli   /  Află cum sunt afectaţi la maturitate copiii care au probleme de comportament

Află cum sunt afectaţi la maturitate copiii care au probleme de comportament

Conform unui nou studiu, copiii de 6 ani care au un comportament nepotrivit în societate şi, mai ales în clasă, tind să câştige mai puţin atunci când devin adulţi.

Cercetătorii au monitorizat 920 de copii de 6 ani care trăiau în cartiere sărace din Montreal, Canada. Au început să adune date în 1984 şi au continuat şi 31 de ani mai târziu, în 2015, când aceştia aveau 35 şi 36 de ani.

Studiul, publicat în JAMA Pediatrics, a fost condus de cercetătorii de la Carnegie Mellon University, University of Montreal, University College Doblin şi alte universităţi din întreaga lume.

Aceştia i-au întrebat pe educatori să evalueze gradurile de neatenţie, hiperactivitate, opoziţie, agresivitate şi de comportamente prosociale. Acestea din urmă se referă la acele tipuri de comportamente care aduc beneficii altora, precum sărirea în ajutor, cooperarea şi împărţirea.

Cercetătorii au luat în considerare IQ-urile copiilor, dar şi nivelul de educaţie al părinţilor, veniturile şi ocupaţia.

Băieţii cu probleme de atenţie, inclusiv concentrarea slabă şi „visători”, au câştigat cu până la 17.000 de dolari mai puţin în fiecare an comparativ cu cei care nu aveau astfel de probleme când erau mici.

Experţii au mai observat şi că nivelurile mai ridicate de hiperactivitate şi agresivitate aveau tendinţa de a duce la un venit anual mai mic, dar diferenţa nu a fost semnificativă din punct de vedere statistic.